fbpx

Gelozia la copii

Cel mai adesea, gelozia la copii se manifestă atunci când în viața familiei mai apare un frate sau o soră mai mic/ă. Motivul la prima vedere este că bebelușul acaparează mult din atenția părinților care până de curând a fost acordată lui. În alte cazuri, se întâmplă să apară gelozia dacă părintele acordă într-un moment atenție mai multă unui alt copil din afara familiei, mai ales dacă este și constrâns să împartă jucările. Iar alte dăți, gelozia apare chiar și față de animalele de companie sau hobby-urile care ocupă timpul și atenția părinților.

Invidia poate apărea între frați dacă se întâmplă ca cei doi nu sunt sau au impresia că nu sunt tratați în mod egal. De exemplu, invidie este atunci când fratele mai mare spune “Nu-i corect! A făcut același lucru! Pe mine m-ai pedepsit, iar lui nu i-ai făcut nimic! M-am săturat să-mi spuneți <<Lasă-l, că-i mai mic!>>, lui îi găsiți mereu scuze!”. O altă situație este când fratele mai mic poate fi invidios pe cel mare care poate să meargă cu bicicleta fără roți ajutătoare și cel mic încă nu poate face acest lucru – atunci cel mic poate spune “Of, nu sunt bun de nimic. Mă întreci la toate! Am să îți stric bicicleta!”

sursă foto: www.freepik.com

 

Invidia vs. Gelozia 

Ambele emoții, atât invidia, cât și gelozia sunt emoții consumatoare și pot fi înțelese prin exemplele de mai jos:

Exemplul 1: „Sunt invidioasă pe X pentru că el are ceva ce eu nu am și sunt geloasă pe Y pentru că am impresia că îmi fură iubirea mamei.”

Exemplul 2: “Sunt invidioasa pe prietena mea ce mai buna că ea reușit să slăbească și eu încă nu, dar sunt și geloasă pe ea pentru că ar putea să îmi fure partenerul.”

Noi putem fi invidioși sau geloși pe acele persoane cu care avem în comun anumite caracterisitici de tipul vârstă, sex, același statut etc.

De exemplu, eu, la 30 de ani, nu pot fi geloasă pe o persoană de 80 de ani care are mult mai multe formări profesionale decât mine, dar pot simți și invidie și gelozie față de o persoană cu vârstă similară și cu mult mai mult succes profesional față de mine, cu un corp mai atractiv și o încredere în sine mai puternică.

În cea mai mare parte, toate aceste sentimente și emoții le trăim și exprimăm diferit ca adulți, în funcție de timpul de temperament, de stima de sine și de comparațiile pe care le făceam sau ni se făceau în copilărie. Dacă, de exemplu, în copilărie unul dintre frați era deseori etichetat cu “copilul mai prost”, acesta, în viața de adult, v-a fi încercat mai des și mai puternic de sentimente de invidie și gelozie față de “fratele mai inteligent”. Totuși, nu există o regulă generală – toți oamenii sunt unici în felul lor și se dezvoltă diferit.

Oricum, indiferent de vârstă, de tipul de atașament, de atitudinea și modul de creștere al părinților, toți copiii ajung să simtă mai repede sau mai târziu sentimentul de gelozie și invidie. Ceea ce au nevoie de fapt este să se asigure că acum și pentru totdeauna au un loc special în inima părinților lor și indiferent de situație, vor fi mereu iubiți.

 

Semne de gelozie
  • Minciuni despre persoana pe care o invidiază
  • Furie
  • Anxietate
  • Hipervigilență
  • Comportament posesiv
  • Suprasensibilitate
  • Poate să se comporte enervat, nerăbdător, lipsit de expresie sau chiar să se retragă din situația în care alții primesc complimente
  • Înțelege greșit intențiile altora
  • Îi împinge, lovește, mușcă pe ceilalți
  • Poate explica că realizările altora sunt fără lupte
  • Poate copia o persoană pe care o invidiază

 

sursă foto: shutterstock.com

Ce putem face?

Gelozia este un sentiment firesc care apare în general în prima parte a vieții, ca modalitate de exprimare prin care copilul transmite cum se simte în relație cu părintele, cum percepe realitatea acum, mai ales atunci când apar frați și surori mai mici. La început, de cele mai multe ori este o confuzie și o situație nouă atât pentru copil cât și pentru părinți.

Când copilul este mic, atenția părinților și grija lor reprezintă “hrana cea mai de preț” pentru copil și asigură supraviețuirea. Atunci când intervine cineva sau ceva ce schimbă dinamica din familie, percepția celui mic se traduce cam așa: “Când tata și mama sunt atenți la mine, sunt în siguranță. Dacă nu mai am atenția și iubirea lor, este posibil să mor. Dacă altcineva concurează pentru locul meu, am nevoie să îl exclud ca să ma asigur că aparțin în continuare.” (Mai multe despre Ce înseamnă să aparții puteți citi AICI.)

De aceea, dacă frații mai mari spun despre frații mai mici “Îl urăsc! Îl arunc de la etaj sau la gunoi! Vreau să dispară!” nu este pentru a supăra părintele sau pe cel mic, ci copilul mare are nevoie doar să fie reasigurat că tata și mama vor rămâne părinții lui în continuare. În plus, cunoaștem deja că până la aproximativ 3 ani, copilul este perceput deseori “posesiv”.  Astfel, ajută să spunem copilului cel mare “Tu ești primul nostru copil. Te iubim, chiar dacă îl iubim și pe fratele tău mai mic. Tu ai locul tău special în familia aceasta și el are locul lui. Noi vom fi mereu părinții tăi și te vom iubi indiferent ce s-ar întâmpla. Poți fii sigur de asta!” – Dacă gelozia copilului se suprapune cu teama de abandon și este însoțită de multă frică ascunsă sub furie și anxietate, atunci vă recomandăm ședințele de consiliere parentală.

sursă foto: laprimulbebe.ro

Copilul învață în primul rând să comunice emoțional chiar dacă nu știe ce simte. De aceea, este posibil ca un copil de 1 an să împingă sau să lovească “din senin” un alt copil dacă observă că părintele îi acordă acum atenție celuilalt. Este un mod de a spune “Dispari! Acesta este părintele MEU! Mama, tata, vreau să mă vedeți pe mine acum! Vreau doar eu toată atenția voastră acum!” Deși bebelușul se separă la naștere de corpul mamei, cei doi rămân într-o conexiune specială timp de încă minimum un an, consideră unii specialiști. De aceea, abia după 2 ani, copilul învață încet, încet să-și capete independența. Dar pentru ca acest lucru să fie posibil, este nevoie de grijă și suprijin constant din partea părinților.

O modalitate excelentă prin care sprijinim copilul să treacă ușor, ușor de la sentimentul ridicat de posesie spre acceptarea celorlalți este Programul NeuroConnect pentru părinți și copii mici 0,6 luni-3,5 ani, unde, printre altele, copilul descoperă cum să împartă, cum să facă schimb, cum să colaboreze și să relaționeze cu ceilalți copii și adulți.

Ce mai putem face pentru copil este să-i arătăm, să primim cu înțelegere și blândețe, că este firesc ce simte, să îi spunem cum se numesc emoțiile pe care le simte și să îl încurajăm să le identifice și verbalizeze în viitor. Ulterior, îi puteți mulțumi copilului pentru că a fost sincer cu sentimentele sale, chiar dacă nu sunt cele mai plăcute și îl felicităm pentru curajul pe care l-a avut să împărtășească.

Dacă comportamentul copilului se transformă într-un tantrum, atunci îi putem explica că am observat ce a făcut, că nu suntem de acord cu forma aceasta de exprimare și îi oferim alternative de descărcare, iar noi, adulții, rămânem lângă copil până se liniștește.

De asemenea, mai putem să ne întâlnim cu o regresie în comportamentul copilului cel mare atunci când apare copilul cel mic. În felul acesta, copilul cel mare testează ce strategie funcționează pentru recaptarea atenției părinților. În acest caz, pe lângă reasigurările de mai sus transmise cald, calm și ferm, ajută să responsabilizăm ușor, ușor copilul cel mare în așa fel încât să contribuim la satisfacerea celor 4 nevoi ființiale.  Mai multe despre comportamentele necooperante ale copilului puteți citi AICI.

sursă foto: prohomeopatie.md

Greșeli frecvente

  1. Compararea între frați sau alții copii și crearea unei concurențe nesănătoase care se traduce sub replici de genul „Fratele tău poate să facă asta, tu de ce nu poți?!”, “De ce colegii tăi au luat notă mai mare decât tine?” – Acest subiect este strâns legat de stima de sine scăzută, care poate apărea și în cazul controlului excesiv din partea adultului care dictează mereu clar și autoritar ce e voie și ce nu e voie să facă copilul, care nu explică situațiile sub forma cauză și efect.
  2. Ordinea nașterii nerespectată și comportamente care lasă loc de interpretări în mintea primului copil de tipul “Acum copilul mic este pus mereu în centrul atenției familiei și este pe locul 1 ca importanță, el este special, eu nu mai sunt special.”
  3. Prea mult răsfăț – copilul cel mare nu a avut nici un fel de responsabilitate, primește ce dorește când dorește, iar în caz contrar și în alte situatii în care apare limita, copilul are un tantrum real sau “de fațadă” ca mecanism prin care copilul insistă să obțină ce dorește.
  4. Supraprotecție – Atunci când suntem superprotectivi, dar ne decidem brusc -sau contextul ne testează- să devenim relaxați, atunci e ca și când l-am lăsa pe copil singur pe o insulă pustie în care este constrâns să descopere cum să supraviețuiască.
  5. Schimbarea rutinei copilului mare la apariția fratelui mai mic. – Este extrem de important să continuați activitățile de conectare cu copilul cum ar fi cititul înainte de culcare sau făcutul altor activități împreună.
  6. “Mă descurc singur cu toate!” – Este în regulă să cerem ajutor pentru a petrece timp de calitate și doar cu cel mic și doar cu cel mare și cu toții împreună.

sursă foto: parenting.firstcry.com

Este nevoie de părinți responsabili pentru a crește un copil echilibrat, care știe să își înțeleagă și să își gestioneze gelozia, și care, în viitor o să devină un adult cu un atașament sănătos, cu relații stabile. Dacă aveți nevoie de sprijin, ne puteți contacta la 0728183029 sau pe e-mail la consilier@sturz.ro.

Dacă ți-a plăcut articolul, împărtășește-l și cu prietenii tăi!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.