fbpx

Ce este sănătatea emoțională?

Când ne gândim la sănătate, celor mai mulți dintre noi ne fuge gândul la sănătate fizică și apoi la cea mintală, dar știai că există peste 10 tipuri de sănătate? În articolul de astăzi tratăm subiectul sănătății emoționale. De ce? Pentru că este cel puțin la fel de importantă precum sănătatea corpului și a minții și merităm să avem parte de ea!

 

Săptămâna Sănătății Emoționale

Săptămâna Sănătății Emoționale este marcată în școlile din România în fiecare an în luna mai. Proiectul susținut de Profesori Fericiți pentru România în parteneriat cu Asociația SuperTeach a fost implementat prima dată în anul 2021 unde peste 25.000 de profesori și copii din școala primară și grădinițe s-au bucurat de o săptămână altfel.

Fiecare zi are o provocare pentru copii și profesori, o temă și un nume cum ar fi “Ziua bucuriei unui nou început”, “Ziua supereroilor” sau “Ziua emoțiilor colorate”, iar activitățile sunt diverse – de la începerea dimineții cu exprimarea recunoștinței, la sesiune de bancuri și umor și până la discuții de conștientizare a propriilor superputeri sau diferite moduri de exprimare a emoțiilor.

Scopul acestei săptămâni este ca elevii și preșcolarii să aibă oportunitatea de a-și recunoaște, controla și valoriza emoțiile în mod constructiv și benefic dezvoltării lor.

La Centrul STURZ fiecare curs are presărate jocuri de acest tip, iar beneficiile sunt enorme, vizibile și imediate. De aceea, invităm cât mai mulți profesori, învățători și educatori să introducă la clasă cât mai des activități de acest tip pentru mai multă bucurie, entuziasm și conexiune între copii, tineri și adulți.

Și totuși, poate încă ne este clar ce înseamnă sănătatea emoțională și cum o poți gestiona, dar sperăm că rândurile de mai jos să îți fie de folos!

 

Ce este sănătatea emoțională?

Sănătatea emoțională este o parte importantă a sănătății generale și se referă la modul în care simțim. Unii cercetători sunt de părere că sănătatea emoțională este un aspect al sănătății mintale, iar ații consideră că reprezintă domenii distincte. În orice caz, este vorba despre sentimentul de bunăstare, capacitatea de a face față evenimentelor din viața de zi cu zi și modul în care ne recunoaștem propriile emoții, precum și pe cele ale altora.

Sănătatea emoțională ne ajută să ne revenim din eșecuri, să ne simțim bine cu noi înșine și să avem relații bune cu oamenii din jur. Iar asta nu înseamnă să fim fericiți tot timpul! Înseamnă doar că suntem conștienți de emoțiile noastre și putem să le gestionăm indiferent dacă sunt pozitive sau negative, înseamnă că știm când să cerem ajutor sau când să ne retragem. Pe scurt, este ca un mușchi sau ca o abilitate ce poate fi antrenată și îmbunătățită zi de zi pentru a fi cât mai sănătoși și inteligenți emoțional.

ATENȚIE: Persoanele care au o sănătate emoțională bună pot avea în continuare probleme emoționale sau boli mintale. Boala psihică are adesea o cauză fizică. Acest lucru ar putea fi dintr-un dezechilibru chimic din creier. Iar în caz de nevoie, este benefic să apelăm la un specialist de la care să găsim răspunsuri la cel puțin următoarele întrebări:

  • Ce pași ar trebui să urmez pentru a-mi îmbunătăți sănătatea emoțională?
  • Ce m-ar ajuta să mă descurc mai bine în viața de zi cu zi?
  • Ar trebui să văd un terapeut sau un consilier?
  • Ce din prezent îmi afectează sănătatea emoțională?
  • Ce tehnici de gestionare a stresului ar funcționa cel mai bine pentru mine?

 

De ce avem nevoie de sănătate emoțională?

În primul rând pentru a fi bine noi cu noi, iar îl al doilea rând pentru a fi bine cu ceilalți. În principiu, cu o bună sănătate emoțională avem o rezistență mai mare la stres, relații mai profunde, o stimă de sine echilibrată, mai multă energie și o stare de bine în general – și cred că asta ne dorim cu toții, nu-i așa?

În plus, există numeroase studii care ne arată că o stare bună emoțională și o gândire pozitivă ne vindecă corpul de tot felul de afecțiuni, în special de bolile de inimă. Și viceversa, oamenii care experimentează cantități mari de stres și emoții negative dezvoltă deseori probleme de sănătate fizică. Și toate aceste descoperiri sunt importante deoarece sugerează că putem lua măsuri relativ simple și practice pentru a ne îmbunătăți propria sănătate generală.

Semne care ne indică o sănătate emoțională precară:

  • Izolarea de familie, prieteni și/sau colegi
  • Energie mai scăzută decât de obicei
  • Dormit prea mult sau prea puțin
  • Manancat prea multă sau prea puțină
  • Consumul ridicat de alcool și droguri
  • Gânduri de sinucidere
  • Performanță scăzută la locul de muncă
  • Mai multe conflicte interpersonale decât de obicei
  • Sentimente de iritabilitate, vinovăție, lipsă de speranță sau lipsă de valoare
  • Neglijarea igienei și îngrijirii personale

Ce putem face pentru a cultiva sănătatea emoțională?

 

Sănătatea emoțională este mai mult un proces decât un scop. Este vorba despre a ne antrena pentru a face față binelui, răului și tot ceea ce este între ele. Și este posibil să facem deja astfel de antrenament fără să conștientizăm cum ar fi tehnici de meditație, ținererea unui jurnal, ascultând muzică sau vorbind cu un terapeut. La bază, este vorba despre reglarea emoțională care se face prin diferite metode dupa nevoia și placul fiecărui om. Astfel:

 

  • Putem să devenim mai conștienți de propriile emoții, reacții și sentimente și să le exprimăm. Este important să ne oprim din ritmul zilnic și chiar să observăm ce și în ce proporție ne face bine sau rău și să luăm măsuri. Este benefic să spunem ce ne deranjează la o situație sau persoană. Păstrarea sentimentelor de tristețe sau furie în interiorul nostru este doar un factor în plus de stres. Și în acest proces să ne întrebăm „De ce reacționez așa?”sau „Ce din trecutul meu m-ar putea determina să am o reacție puternică la x, y și z?”.
  • Putem să găsim scop și sens. Este esențial să ne dăm seama ce ne place, ce este important pentru noi în viață, să ne concetrăm pe asta și să simțim că facem ceva semnificativ. Dacă habar nu avem ce ne place, ce ne dorim de la noi, de la partenerul de cuplu și de la viață în general, mai bine punem STOP ACUM (sau cât mai repede!) la tot ce facem pe pilot automat, la tot ce ne ocupă mintea și ne face să nu ne gândim profund la aceste aspecte. Nu este egosim, ci este o dovadă de asumare, conștientizare și dezvoltare personală, până la urmă. Iar dacă primul gând este “Nu am timp!” atunci să ne întrebăm “Dar oare de ce fug? Ce nu vreau să văd, să simt, să aud?”
  • Putem să facem totul cu moderație. Este important să avem un stil de viață echilibrat între muncă și viața personală, activitate și odihnă – știm deja toți asta, doar trebuie să ne ieșim din zona de confort și să ne străduim chiar să reușim. Și da, uneori “vom mai da rateuri”, dar măcar ne vom da seama de greșeli și le vom putea remedia cu o mai mare ușurință.
  • Putem începe să ne gândim cum și cât ne conectăm cu ceilalți oameni și să facem progrese în acest sens. Ideal ar fi să ne înconjurăm de cât mai mulți oameni pozitivi, pe care îi admirăm și pe lângă care creștem. Este foarte important să avem un grup de sprijin format din familie și prieteni. Avem nevoie de oameni cu care putem vorbi, oameni care să ne asculte, astfel încât să știm că nu suntem singuri orice ar fi.
  • Putem să practicăm recunoștința în viața de zi cu zi. Și putem fi recunoscători pentru chiar orice! – pentru faptul că ne-am trezit de dimineață, pentru faptul că avem oameni în prejurul nostru, pentru puterea noastră de a zâmbi, pentru mașina care ne duce zilnic la serviu sau chiar pentru faptul că avem de curățat litera și deci, ne bucurăm de o pisică.
  • Putem să lucrăm la judecata de sine. Asta înseamnă cu vocile interioare critice le transformăm în oportunități de iubire de sine și compasiune. O stimă de sine echilibrată ne dă o stare mai bună în general.
  • Putem să zâmbim mai mult. Cercetătorii au descoperit că expresiile faciale au impact asupra sentimentelor noastre. Este posibil ca la început să ne forțăm, dar prin exersarea zâmbetului chiar ajungem să simțim emoții autentice.
  • Putem încerca o detoxifiere periodică de la rețelele sociale. O alternativă de conectare pot fi natura și mediul înconjurător, oamenii și/sau animalele cărora le facem poze doar cu ochii minții. Ideea este să ne conectăm autentic, să fim prezenți și să ne bucurăm de moment și tot ce ne oferă el.
  • Putem medita oricum ne place și ne face bine. O opțiune pe care o propunem se numește Centrul plin-gol iar la Cursul de Formare în Pedagogia Sistemică este explicată și exersată în detaliu.
  • Putem fi mai curioși. Sănătatea emoțională înflorește atunci când suntem curioși despre gândurile, comportamentele și sentimentele noastre.
  • Putem citi sau face alte activități care ne provoacă conexiuni noi neuronale. O carte în tandem cu articolul de astăzi ar fi Arta fericirii. Manual de viață.
  • Putem să avem grijă de corpul nostru și nevoile lui – dormim și ne odihnim, facem sport, mâncăm echilibrat. Nu prea se poate să avem o sănătate emoțională de oțel alături de un stil de viață distructiv pentru corpul nostru. Uneori simțim că nu este timp de sport, dar chiar și 10 minute de mișcare fizică fac diferența!.
  • Putem căuta și accepta ajutor și sprijin din partea celorlalți. Nu suntem slabi dacă facem asta și nu ni se îmtâplă nimic rău. Dacă credem că asta nu este o idee bună înseamnă că suntem pe o potecă nu neapărat greșită, dar foarte, foarte dificilă care are toate șansele să nu ne bucure nici acum, nici la finalul drumului.

Jocuri și activități pentru copii

  1. Oferiți fiecărui copil hârtie, pixuri, foarfece, lipici și alte materiale. Cereți micuților să deseneze, să scrie și să folosească materiale pentru a crea un colaj pe diferite teme – „portretul unei persoane sănătoase” sau “ce intră în inima mea” sau “cine sunt eu?” sau “ce mă face fericit?”. La final, copiii își expun colajul și ceilalți pot pune întrebări la finalul prezentării. Totodată, poate fi loc aici despre o discuție mai amplă în care se vorbește despre câte tipuri de sănătate există, ce reprezintă fiecare, cum le întreținem, ce este prevenția, ș.a.m.d.
  2. Împărțim copiii în două grupuri: Copiii responsabili de sănătatea fizică și copiii responsabili de sănătatea emoțională. Apoi, toți copiii desenează împreună pe un carton mai mare un singur om sănătos cu toate elementele adiacente pe care le doresc (exemplu: căști audio). La final, cu două culori distincte (Exemplu: Mușchii gambei vor fi încercuiți cu albastru, iar zâmbetul de pe chip cu roz.), din cele două echipe, copiii vin rând pe rând și încercuiesc elementele din desen corelate de tipul de sănătate ales inițial și vor motiva acțiunea în fața clasei.
  3. Împărțiți tabla albă în două zone, una pentru sănătatea fizică, alta pentru sănătatea emoțională și invitații copiii să vină și să scrie câte un cuvânt în fiecare parte. Cuvântul scris completează propoziții precum “Eu îmi întrețin sănătatea fizică prin…” și “Eu îmi întrețin sănătatea emoțională prin…”. La final, sunt analizate răspunsurile și sunt trase concluzii. Este posibil, de exemplu, ca același cuvânt să fie scris în ambele părți de tablă și atunci vorbim despre acest lucru, care este legătura, care sunt factorii care ne influențează starea și gândirea, cum se impactează reciproc aceste două tipuri de sănătate, ce înseamnă echilibrul în viață, etc.

Spor la joacă, spor la sănătate, spor la echilibru!

Dacă ți-a plăcut articolul, împărtășește-l și cu prietenii tăi!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.