fbpx

8 metode de a gestiona tantrumurile la copii

Ce este și ce nu este tantrumul?

Tantrumul sau crizele de furie la copii reprezintă exprimarea furiei, cu diverse manifestări de plâns, lovit, împins, tras, mușcat, urlete etc. Aparent, se declanșează “din senin” și poate dura între câteva minute și chiar mai mult de o oră. Se manifestă mai des între 1.5 și 4 ani, însă este întâlnit și la copii mai mari și la adulți.

De cele mai multe ori, tantrumul este o invitație să ne uităm către ceva mai mare. Plânsul de alint, mofturile, văicărelile, mârâielile nu sunt tantrumuri.

 

De ce apar tantrumurile?

La prima vedere, motivul principal pentru apariția tantrumurilor îl reprezintă incapacitatea copilului mic de a se exprima, de a socializa, de a-și gestiona emoțiile. Acest aspect aduce frustrare și furie. Copilașii mici nu își pot comunica întotdeauna nevoile și sentimentele, inclusiv dorința de a face lucruri pentru ei înșiși, așa că ar putea fi frustrați. Și învață că felul în care se comportă îi influențează pe alții. Așadar, crizele de furie sunt una dintre modalitățile prin care copiii mici exprimă și gestionează sentimentele și încearcă să înțeleagă sau să schimbe ceea ce se întâmplă în jurul lor.

În general, cu cât copilul reușește să comunice mai eficient, cu atât mai rare sunt tantrumurile. – Este interesant ca exercițiu personal să ne aducem aminte de reacțiile și sentimentele noastre de ultima data când nu am reușit să ne facem înțeleși, când nu am avut cui să spunem sau nu am știut cum să îi comunicăm.

În plus, copiii mici doresc independență și control asupra mediului înconjurător – mai mult decât pot face față de fapt. Acest lucru poate duce la lupte de putere pe măsură ce un copil crede că „pot să o fac singur” sau „o vreau, dă-mi-o”. Când copiii descoperă că nu pot face asta și că nu pot avea tot ce își doresc, pot avea o criză de furie, dar face parte tot din procesul învățării, testării limitelor și descoperirea lumii înconjurătoare.

Totuși, atunci când privim mai profund de ce apar tantrumurile, observăm că de cele mai multe ori este vorba despre o teamă care se reactivează mereu și mereu până copilul depășește acea temere. Poate fi vorba despre teama de separare, teama de moarte, de abandon, de inadecvare, etc. Teama poate fi foarte veche, din perioada intrauterină, primele luni de viață sau mai recentă. Oricare ar fi ea, se întâmplă ca teama să se reactiveze inconștient pentru micuțul nostru atunci când transmitem o limită, deoarece atunci copilul este scos din zona de confort, în care și-a creat deja mecanisme foarte puternice pentru a nu simți teama.

Iar uneori, tantrumul este o descărcare a unei tensiuni acumulate din sistemul familial (relația dintre părinți, starea emoțională a unui dintre părinți, absența fizică etc.) sau poate fi conectat cu sistemul mai mare (bunici, străbunici etc.) iar copilul, instinctiv, din loialitate față de părinți și întreg neamul lui, se străduieșe să atragă atenția asupra unui aspect care are nevoie să fie așezat, intregrat, văzut, recunoscut etc. În acest sens, o metodă excelentă de explorare o reprezintă constelațiile familiale.

 

Ce putem face?

În principiu, ne reîntoarcem la cele 4 nevoi ființiale și satisfacerea lor: apartenența (conectarea), capabilitatea, contarea și curajul.

  1. Conținem furia copilului, o înțelegem și acceptăm – Ținem copilul în brațe, arătăm copilului că este înțeles, văzut, auzit, că el și stările lui sunt recunoscute, înțelese și acceptate. În plus, este mult mai util, în prima etapă, să fii suport pentru copil să poată țipa, plânge, lovi, arunca, strânge, decât să aștepți să se liniștească, să îi ceri să respire, să spună ce îl deranjează. Copilul are nevoie să elibereze și să știe că este în siguranță atunci când o face. Abia când s-a mai liniștit și ne poate auzi îi spunem “Observ că acum ești furios. Îmi pare rău. Trebuie să fie dificil pentru tine. Înțeleg starea ta. Sunt aici cu tine dacă ai nevoie de ceva. Te văd, te aud. Aici poți striga, poți lovi peretele acesta cu perna, ești în siguranță, am grijă de tine.” Dacă auzim un dureros “PLEACĂ!!!” atunci putem să oferim spațiu copilului, nu îl mai ținem în brațe, dar rămânem în cameră cu el până se liniștește și ne spune ce s-a întâmplat.
  2. Încercăm să aflăm motivul și să aducem soluția potrivită – frica, oboseală, foame, gelozie, stres, suprastimulare, dorința de a petrece timp în brațele părintelui, atenție – dorința de a fi văzut, de a interveni un adult atunci când copilul nu se poate descurca singur etc.
  3. Ne înarmăm cu răbdare și așteptăm, căutăm să observăm, nu să judecăm – ne concentrăm să rămânem calmi, înțelegem că așa stau lucrurile acum, conștientizăm că această stare este trecătoare și așteptăm indiferent dacă sunt sau nu alți adulți în jur care să ne judece – Rețineți: Sunteți cei mai buni părinți pe care copilul îi poate avea – asta înseamnă, printre altele, că voi puteți cel mai bine să îi oferiți copilului ce are nevoie. (Mai jos am scris mai multe despre metodele de gestionare a propriilor emoții atunci când apare un tantrum la copilul nostru.)
  4. Fermitate – În cazul în care ne-am decis într-o anumită situație și am spus “nu” copilului, atunci va rămâne “nu”, chiar dacă ne vine să cedăm și să spunem “da” ca să oprim tantrumul mai repede. Altfel, copilul va descoperi că prin tantrumuri obține ce își dorește.
  5. Comunicăm și ajutăm copilul să își înțeleagă emoțiile – Vorbim despre emoții după criza de furie, atunci când copilul este calm. De exemplu, putem în primă fază să îi validăm strădania: “Ai fost curajos să te exprimi. Rămân lângă tine dacă mai ai nevoie de ceva.” Iar apoi putem continua „Ai aruncat acea jucărie pentru că erai supărat că nu funcționează? Ce altceva ai fi putut face?” Chiar și atunci când copilul nu vorbește încă este important să îl audă pe părinte “Observ că ești fericit/trist/obosit/… acum.” ca ulterior să știe să își numească singur propriile emoții. Dacă deja copilul vorbește îl putem întreba “Cum te simți? Ce te supără? Ce s-a întâmplat? De ce ai nevoie? Ce îți dorești acum?” – de multe ori tantrumul apare din supărări sau nesiguranțe pe care noi, adulții, avem tendința să le considerăm banale. Reținem: copilul nu are creierul dezvoltat complet încă, nu are multă experiență pe această lume și are nevoie să învețe despre ce este în interiorul și exteriorul lui și uneori o poate face și prin tantrumuri. Dacă copilul este deja preșcolar îi putem explica inclusiv consecințele naturale în urma comportamentului lui precedent tantrumului cum ar fi “Este posibil ca acești copii sau alții să nu își mai dorească să se joace cu tine dacă continui să le smulgi jucăriile din mâini. Tu cum te simți atunci când altcineva se comportă așa cu tine? Ce îți vine să faci cu corpul în acele momente?”
  6. Oferim un spațiu de exprimare – „Poți țipa acum, poți arunca pernele acum.” Sau “Dacă ai nevoie să țipi, sunt de acord, dar după ce ajungem acasă. Aici, la magazin, comportamentul tău îi deranjează pe cei din jur.” – Dacă aveți vecini sensibili la sunete puternice puteți alege un alt spațiu (de ex: în natură) sau puteți rămâne acasă și să țipați în pernă sau borcan – este o metodă excelentă de descărcare chiar și pentru adulți.
  7. Încurajăm copilul și când este în starea opusă, îi recunoaștem punctele forte – De exemplu, „Tocmai te-am văzut că ai reușit să construiești acea căsuță din lego din nou fără să te superi când a căzut. Cum s-a simțit asta?” Dacă nu numește el, atunci putem veni cu sugestii de tipul “Te-ai simțit puternic și calm? […] Și mai cum? Cum se simte corpul tău acum?” Schimbări fantastice apar și când ne obișnuim ca adulți să spunem copilului propoziții de genul “Îmi place că ai împărțit jucăria cu ceilalți copii.”, “Mi-a plăcut cum ai propus schimbul.”, “Mulțumesc că ți-ai așteptat răbdător rândul.”, “Apreciez că m-ai ajutat să mut perna.”
  1. Suntem un bun exemplu – „Sunt îngrijorat că acest trafic ne întârzie. Dacă respir adânc, mă va ajuta să rămân calm.” Dar, este grozav și dacă copilul ne vede pe noi cum ne manifestăm emoții puternice. Și noi putem să ne înfuriem, să strigăm, să plângem, să fim triști, să batem cu piciorul în pământ etc. Putem doza intensitatea emoției, încât să fie educativă. Nu este nimic în neregulă cu asta. Dimpotrivă, este în neregulă să îi privăm pe copii de astfel de expunere, să ne ferim sau să nu ne dăm voie să ne exprimăm.

Ce să Nu facem?

  1. Nu ne înfuriem și noi (+toate gesturile care ne vin să le facem atunci când suntem furioși, nervoși, obosiți). Ne păstrăm în minte că treaba noastră acum este să susținem copilul. Tantrumurile sau crizele de furie la copii pot “apăsa” diferite „butoane” din noi, părinții, care ne provoacă diferite reacții. Dacă tantrumul copilului trezește o emoție foarte puternică în noi, este o bună oportunitate să ne gândim “De ce se întâmplă asta?”
  2. Nu îi dăm copilului mâncare sau apă, nu găsim o altă metodă de distragere a atenției și nu ne luptăm să oprim cât mai repede tantrumul. Un copil suferă în timpul unui tantrum. Exact ca atunci când copilul s-a rănit fizic și are nevoie de sprijinul nostru, și în cazul tantrumului, suferința este emoțională și are nevoie de noi lângă el. Cu cât părintele rămâne mai conectat, îi oferă siguranță, nu îi permite să-și facă rău fizic și manifestă răbdare până când copilul exprimă tot mai mult din cât a acumulat, cu atât mai bine îl pregătești pentru viitor.
  3. Nu ne vărsăm nervii pe copil atunci când ne simțim depășiți de situație. Cea mai bună soluție în acest caz este să stați de vorbă cu un specialist – chiar și o singură ședință de consiliere parentală poate să aducă o mulțime de resurse funcționale pentru situația familiei dumneavoastră.

 

Mai jos este înregistrarea unui curs din perioada pandemiei, unde puteți descoperi mai multe informații despre gestionarea tantrumurilor. Atelierul a fost susținut de Adina Benghea, director educațional Centrul STURZ.

 

Cum ne gesionăm propriile emoții atunci când copilul are un tantrum?

Atunci când putem rămâne calmi când copilul are o criză de furie, îi oferim copilului un model de comportament calm. Iată câteva idei de cum putem reuși:

  • Avem un plan pentru modul în care vom gestiona o criză de furie și ne este limpede ce avem de făcut (vezi mai sus).
  • Acceptăm că nu putem controla emoțiile sau comportamentul copilului în mod direct. Putem doar să ne păstrăm copilul în siguranță și să-i ghidăm comportamentul.
  • Acceptăm că este nevoie de timp pentru ca schimbarea să se întâmple. Copilul are multe de făcut înainte ca accesele de furie să devină mai rare. Dezvoltarea și exersarea abilităților de autoreglare este o sarcină de-a lungul întregii vieți – nu-i așa? 😊
  • Avem grijă să nu credem că micuțul o face intenționat sau încearcă să ne supere. Copiii nu au crize de furie în mod deliberat, ci fac tot ce pot ca noi adulții să vedem ceva și să acționăm, să-i ajutăm.
  • Dacă simțim că este prea mult pentru noi, mai chemăm un adult alături (partener, părinte, prieten, coleg) ca sprijin pentru noi. După ce copilul s-a liniștit, ne luăm un timp pentru noi, în care să povestim unui adult emoțiile pe care le-am simțit sau alegem o altă modalitate pentru a descărca tensiunea (alergat, plimbat, plâns, o baie caldă, un ceai etc.)

 

Fii blând cu tine atunci când lucrurile nu merg conform planului și are loc un tantrum “nepoftit”. Creșterea copiilor este o muncă solicitantă și importantă, pe care toți părinții o învață în timp. Și fii mândru de tine! – Faci tot ce poți și nu poți controla totul.

 

Autor: Daiana Cerna – redactor, facilitator educațional Centrul STURZ

Dacă ți-a plăcut articolul, împărtășește-l și cu prietenii tăi!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Noul an școlar 2022 - 2023