fbpx

Ce înseamnă să aparții?

Apartenență = Faptul de a ține, de a fi legat de cineva sau de ceva; proprietatea de a fi un element constitutiv al unui ansamblu, conform dicționarului.

Funcția de apartenență este prezentă și în matematică în cazul mulțimilor vagi și reprezintă o generalizare a funcției caracteristice. În fine, dacă ne place matematica, și de aici putem desprinde concepte interesante precum gradul și valoarea funcției de apartenență. Mai “pe românește spus”, dacă o cifră are anumite caracteristici poate sau nu să aparțină unui grup mai mare de cifre care comunică împreună un mesaj comun.

În psihologia socială se vorbește despre nevoia de apartenență ca o motivație intrinsecă de a te afilia cu ceilalți și de a fi acceptat social.

Iar pedagogia sistemică se bazează pe câteva principii de bază: echilibrul, ordinea și apartenența. După cum ne spune și Bibi în cursul de Formare în pedagogia sistemică toți oamenii au dreptul de a aparține sistemului din care fac parte, fără a exclude sau a fi excluși. În cazul unei respingeri din sistem, toți membrii sistemului sunt afectați.

Observăm că acest concept de apartenență este pretutindeni și indispensabil pentru bunăstarea fiecăruia. Dar, totuși, ce înseamnă cu adevărat să aparții și să excluzi?

Ce înseamnă să aparții?

Cel mai simplu spus, nevoia de apartenență este o nevoie emoțională de a ne afilia și de a fi acceptat de membrii unui grup – colegi la școală, o echipă sportivă, copiii din spatele blocului, mediu de lucru, un grup religios etc. Iar sentimentul de apartenență implică mai mult decât simpla cunoaștere a altor persoane. Este centrat pe obținerea acceptării, atenției și sprijinului din partea membrilor grupului.

După unii cercetători, apartenența este definită ca o experiență unică și subiectivă, iar sentimentul de apartenență nu depinde doar de apropierea față de ceilalți sau de un grup, ci ea provine dintr-o percepție a satisfacției față de conexiunile sociale. Totodată, apartenența se poate referi și la un sentiment de apropiere și conectare cu un loc sau un eveniment.

Sentimentul de apartenență a fost descris și ca o motivație umană fundamentală. Acest sentiment fascinant pe care îl avem ne modelează ca specie, influențează felul în care relaționăm, dinamicile dintr-un grup și întreaga comunitate. Absența apartenenței are efecte negative și devastatoare asupra oamenilor, atât fizic, cât și psihologic.

 

Cercul

Dacă desenăm un simplu cerc pe o foaie albă observăm din start 3 spații – interiorul cercului, exteriorul și linia cercului – granița, limita. Dacă ne imaginăm în raport cu un cerc – fie el format din oameni, obiecte, energii sau altele -, atâta timp cât ne plasăm în interior înseamnă că aparținem, dacă suntem în afara cercului înseamnă că ne simțim excluși, iar dacă suntem pe linie înseamnă că ținem o limită. Prentis Hemphill spune că „limitele sunt distanța la care te pot iubi pe tine și pe mine simultan”. Limitele cercului, ale noastre și oricare tip de limită are rolul de a aduce liniștea, echilibrul, de a delimita și a aduce așezare în sistem, de a proteja, de a conține și într-un final de a susține viața în întregul ei.

Acest exercițiu cu un cerc si un simbol pentru noi înșine îl putem face raportându-ne la orice sistem. Este interesant să explorăm mai multe locuri și să vedem cum se simte, cum și unde ne plasăm – suntem în interior sau în exterior? Iar dacă stăm la graniță, unde se duce atenția mea, înspre ce stăm cu fața și înspre ce stăm cu spatele? De ce m-am plasat aici? M-a plasat cineva sau chiar eu? La ce îmi servește acest loc? Cum mă face asta să mă simt?

Mai jos este un exemplu de workshop care poate să vă fie util și în care este explorat principiul apartenenței:

 

Apartenența în memoria noastră

Te-ai întrebat vreodată “Ce are loc în inima mea? În trecutul meu?”, dar “Ce/pe cine exclud? Ce foi rupte am în cartea de istorie a familiei mele? Cărui lucru/persoană nu îi permit să existe?”. Excluderea, la fel ca și includerea și apartenența nu sunt nici bune, nici rele – ele sunt mai de grabă instrumente, metode prin care reușim să supraviețuim la un moment dat.

Memoria noastră este foarte complexă și încă neînțeleasă pe deplin. Totuși, cert este că dacă într-un anumit context din trecut am avut un anumit comportament, în prezent este posibil să reacționăm în același fel într-o situație similară chiar dacă acum nu mai ajută la nimic. De aceea este foarte important să ne aducem atenția în corp, la propria persoană și să ne dăm seama de unde vin reacțiile noastre? Mai au ele rost acum? Ne servesc la ceva sau din contră, ne pun doar piedici? Pentru ce acel comportament este sau a fost o soluție? Ce anume caută acest comportament să facă să fie complet? Cui îi caută acest comportament să îi dea un loc?

Ne plimbăm prin viață pășind cu mare atenție între normele și granițele nerostite ale interacțiunilor sociale. Ne modificăm remarcile, gesturile și acțiunile pentru a ne asigura că suntem acceptați într-un anumit context social, grup, comunitate, cultură. Majoritatea dintre noi ne străduim să ne integrăm și să aparținem. Interesant este că uneori este nevoie să excludem ca să aparținem, iar alteori putem aparține doar atunci când suntem excluși. La prima vedere poate părea paradoxal, dar uneori sentimentul de a fi exlus este atât de îngrozitor încât pentru a evita confruntarea cu el mai bine alegem să nu aparținem deloc. Rezonează ceva cu tine, cititorule? Și apropo, te-ai întrebat vreodată de ce este atât de adâncă această dorință de aparținere?

La fel ca majoritatea constructelor psihologice, putem urmări nevoia de a aparține încă de strămoșii noștri preistorici, când viața într-un grup și colaborarea erau esențiale pentru siguranță și supraviețuire. Oamenii și-au dat seama repede că unde-s mulți puterea crește și s-au organizat cum au știut ei mai bine atunci. Când au început să își construiască așezări, putea fi observată prima formă de comunitate în care fiecare avea un rol, fiecare participa într-un fel sau altul la bunăstarea grupului. Atunci s-au format primele meserii și ocupații, s-au dezvoltat aptitudini specializate într-o anumită arie, a apărut trocul și dezvoltarea limbajului. Este o perioadă impresionantă în evoluția speciei noastre despre care am putea vorbi la nesfărșit, dar într-un final observăm că noi și strămoșii noștii din Preistorie nu suntem chiar atât de diferiți. De exemplu, știați că fiecare dintre noi are încă în componenta ADN-ului gena de neanderthal? Știați că primul om modern descoperit vreodată în Europa a fost găsit de speologi în orașul miner Anina din județul Caraș-Severin? În fine, acesta este subiectul unui alt articol.

Cert este că încă din cele mai vechi timpuri, oamenii care au ales să trăiască pe cont propriu, fără să facă parte dintr-un grup sau dintr-o comunitate, aveau o rată de supraviețuire extrem de mică. La fel, exilarea dintr-un grup ar fi fost tragică pentru un individ.

Dar, dorința de a fi împreună este prezentă și în cazul animalelor – păsările zboară pe distanțe mai lungi când sunt în stoluri, lupii au o extrem de bună organizare în haită iar bancurile de pești și-au dezvoltat tehnici avansate de păcălire a adversarului.

Similar, oamenii au același mod de supraviețuire în grup precum animalele. Imediat cum simțim că există un pericol, avem acest instinct care ne spune că suntem în siguranță dacă mergem în interiorul grupului, al cercului, al sistemului. Și ca o regulă generală, animalele experimentate sau adulții responsabili de copii de exemplu, formează un cordon de siguranță, o barieră între pericol și mijlocul grupului. Dar atunci când, din diverse motive, există o gaură în acest cordon, inamicul știe că poate intra pe acolo și cei din interior simt că sunt în pericol. În acest caz, tendința este ca unul dintre cei neexperimentați este tras în acel gol. Când un copil este prins într-o astfel de dinamică devine brusc adult. La prima vedere acest aspect poate fi trist, însă acei copii, la maturitate devin buni în situații de risc, devin experți în supraviețuire.

Frica de respingere este o trăsătură adânc înrădăcinată în memoria noastră pe care o purtăm și astăzi în fiecare celulă încă de la începutul apariției omului modern. Astăzi, această frică se manifestă prin faptul că ne ajustăm comportamentul și eventual facem și diverse compromisuri cum ar fi: avem un anumit mod de vorbire pentru a face parte dintr-un grup, ne cumpărăm obiecte de la un anumit brand pentru a ne asocia cu un tip de indivizi, consumăm un anumit fel de muzică, activități sportive și mâncare care transmit mesaje specifice despre noi, sacrificăm relații, principii, timp, pentru a ne asigura apartenența într-o anumită organizație, ș.a.m.d.

De asemenea, oamenii petrec, mult timp comparându-se cu alți membri ai grupului pentru a determina cât de bine se potrivesc. Această comparație socială ar putea determina un individ să adopte unele dintre aceleași comportamente și atitudini ale celor mai proeminenți membri ai grupului pentru a se conforma și pentru a-și asigura o mai mare acceptare din partea tuturor. – Este fascinant să observi dinamici de acest gen! Ele sunt peste tot, dar sunt mai ușor de sesizat în școli și în echipele sportive.

În 1943, Abraham Maslow propunea o abordare ierarhică a motivației umane care a ajuns să fie o influență imensă în psihologie. El plasează nevoia de apartenență la mijlocul piramidei, ca și parte componentă a nevoii de iubire.

 

 

Mai mult, un studiu recent realizat cu ajutorul unui grup de studenți a arătat legătura între un sentiment de apartenență și o mai mare fericire și bunăstare generală, precum și o mai bună sănătate mintală.

Am ajuns să înțelegem că durerea socială cauzată de excludere poate crea un răspuns în procesarea noastră neuronală similar cu cel cauzat de durerea fizică. Când ne certăm cu membrii familiei, cu prietenii sau chiar și cu un grup mai mare descriem starea de după ca pe o senzație de furie, dezamăgire, frică, inimă zdrobită, stomac strâns, dureri de cap și alte simptome fizice vizibile imediat. Aceste reacții automate ale corpului întăresc ideea că atunci când sentimentul nostru de apartenență este amenințat știm intuitiv că se simte neplăcut.

Interesant este că, uneori, lucrăm în defavoarea noastră și a sentimentului de apartenență! Descoperă ce înseamnă excluderea din următorul articol. 🙂

Dacă ți-a plăcut articolul, împărtășește-l și cu prietenii tăi!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Noul an școlar 2022 - 2023