fbpx

Formare în Pedagogia Sistemică

  Program inovator în România, introdus în 2019

pentru antrenarea percepției, gândirii și acționării sistemice în orice domeniu

Ce poveri purtăm cu toții în prezent? Cum ne pregătim pentru un viitor incert? Ce ne-au adus ultimii ani la suprafață și ce învățăm din această experiență? Ce ne arată comportamentele copiilor? Înspre ce ne îndreaptă atenția? Cum sunt dificultățile actuale simptome ale sistemului ca întreg? Care este imaginea mai mare pe care o putem vedea?

Ce putem face astăzi diferit cu toate resursele pe care le avem?

Știm cu toții că educația este la baza formării unei societăți și că la aceasta contribuim cu toții, zi de zi, cu fiecare interacțiune.

Știm și vedem cum educația din România este pe butuci astăzi și suportăm consecințele în toate domeniile. Următorii 15 ani nu se arată deloc optimist, dacă privim la pragul analfabetismului funcțional, la ratele abandonului școlar, la lipsa personalului didactic, la condițiile la limita siguranței din școlile și grădinițele din România, la incapacitatea pregătirii unui tânăr pentru câmpul muncii.

Și dacă tot ce se întâmplă acum cu educația din România este un simptom care ne îndreaptă atenția înspre ceva ce avem de pus în ordine? Cum ar fi să privim în această direcție împreună? Ce avem nevoie să punem în ordine cu noi înșine și ca societate?

Descoperim prin pedagogia sistemică, o abordare nouă, folosită cu succes deja în tări precum Finlanda, Letonia, Danemarca, Olanda, Spania, Germania, Brazilia, Columbia și Mexic.

Pedagogia sistemică aduce o perspectivă nouă în realitățile educaționale și procesele lor. Aceasta folosește abordarea sistemică fenomenologică, permițând vizualizarea sistemului educațional, familial și social ca parte a unei structuri interdependente.

Program de formare în pedagogia sistemică în premieră în România

Programul de formare în pedagogie sistemică va începe în octombrie 2023, în Timișoara.

Facilitatori Bibi Schreuder și Adina Elena Benghea.

Primele 2 ediții online au avut loc în 2021-2023. 

A treia ediție va avea loc în Timișoara.

Cu acest program de formare vei învăța cum să privești din punct de vedere sistemic și fenomenologic evenimentele și situațiile cotidiene din activitatea ta educațională cu adulții sau copiii, din familia ta sau de la locul tău de muncă ( școală, grădiniță, societate compercială, spital, clinică, club educațional etc).

Primind noi conștientizări despre cum funcționează sistemele, îți devine mai ușor să treci prin diversele situații tensionate, problematice sau care îți aduc mult consum fizic și psihic. Doar privind dintr-o perspectivă sistemică, toate lucrurile se pot schimba: copiii se pot relaxa, se creează o atmosferă mai liniștită în clasă, echipele cooperează mai bine, cursanții sunt mai receptivi, angajații performează, clienții cooperează, iar tu ai mai mult spațiu și liniște să-ți faci munca. 

Acesta este un training pentru antrenarea percepției, gândirii și acționării sistemice, utile oricărui adult.

Bibi va oferi o introducere despre cum funcționează sistemele și despre cum un anumit comportament sau situație pot fi simptome pentru anumite aspecte din trecutul nostru, la nivel de sistem familial, organizațional, social. Vor fi 4 întâlniri fizice de câte 2 zile, în perioada octombrie-martie și mai multe întâlniri online/fizice în grupuri mai mici de intervizare și practică a exercițiilor propuse.

Bibi Schreuder – co-fondator al Institutului Bert Hellinger din Olanda, formator constelații familiale și organizaționale, specialist în educația sistemică

Educația este un proces dinamic, care implică, pe lângă actul educațional în sine pe care cu toții îl cunoaștem, și o serie de schimburi la niveluri subtile, care au loc în legătură cu instituția și istoricul ei, precum și cu evoluția personală și educațională a persoanelor implicate.

Nu putem restabili trecutul. Cu toate acestea, putem accepta faptele care s-au întâmplat așa cum sunt. Putem chiar recunoaște că a fost aparent necesar ca un eveniment sau o persoană să fie exclusă. A fost probabil o modalitate bună de a merge mai departe în viață, de a uita un eveniment dureros și de a nu mai vorbi niciodată despre acesta. Mulțumită acelor mecanisme de supraviețuire a strămoșilor noștri, noi trăim astăzi!

Atunci când adulții privesc comportamentele, situațiile problematice și dificultățile cotidiene prin lentilele sistemice, știind că un comportament muncește din greu să indice locul în care adulții au de integrat o pagină ruptă din trecut, sistemul se poate relaxa. Comportamentul nu mai are nevoie să fie atât de evident și mai multă energie este eliberată pentru învățare și creștere.

Pentru cine?

Acest program de formare este pentru orice persoană interesată de creșterea personală prin această metodă fenomenologică și sistemică. Părinți, cadre didactice, consilieri școlari, directori ai unităților de învățământ, psiho-terapeuți, faciliatori constelații familiale, medici, asistenți medicali, facilitatori educaționali, terapeuți ocupaționali, formatori, terapeuți de recuperare etc.

Iată câteva dintre beneficiile educației sistemice în familie, organizații, grupuri:

    • Reducerea conflictelor;
    • Creșterea atitudinii pozitive față de învățare și dezvoltare personală;
    • Creșterea sentimentului de apartenență la familie, grup sau organizație (școală, instituție, comunitate, companie);
    • Un nivel mai mare de integrare între viața personală și cea profesională;
    • Utilizarea informațiilor fenomenologice ale sistemului ca resurse pentru integrare și vindecare;
    • Creșterea conștientizării și receptivității față de problematici sistemice apărute la nivel individual sau de grup;
    • Identificarea și evaluarea blocajelor în dezvoltare și învățare;
    • Crearea propriilor strategii și instrumente de învățare și dezvoltare, folosind teoria dinamicilor sistemice

Cu peste 25 de ani de experiență în educație, Bibi ne va învăța cum să adoptăm o abordare sistemică pe care să o putem aplica situațiilor de zi cu zi. Acest program de formare va fi de interes în special pentru formatori, cadre didactice,părinți, consilieri școlari, deoarece contextualizează toate elementele care joacă un rol în educație. Focusul va fi asupra legăturilor și interacțiunilor existente în școli sau alte instituții educaționale, contribuind la identificarea locului de drept și a funcției sistemice pentru fiecare element, precum: director, cadre didactice, personal administrativ, elevi, familiile lor etc. Atunci când fiecare este luat în considerare și i se oferă locul de drept, cu toții își pot îndeplini mai bine funcția comună: educarea noilor generații.

Bibi Schreuder se va focusa, de asemenea, și asupra atitudinii sistemice în timpul învățării, fie că te adresezi copiilor/studenților, fie că te adresezi adulților. Vei avea ocazia să-ți lucrezi cazuri proprii, reale, despre situațiile problematice pe care le întâmpini în activitatea ta. Vei învăța cum să abordezi simptomul (comportament disruptiv, lipsă de implicare, bullying, conflicte în grup etc.) într-un context mai larg (familie, traumă, mediul organizațional/școlar). Lucrând astfel, scopul sau funcția simptomului iese la lumină și ne putem ocupa de ea. Cu alte cuvinte, fiecare simptom este o soluție la ceva. Munca sistemică ne ajută să descoperim la ce servește soluția respectivă.

Cu 13 ani de experiență în educația complementară și 7 ani de experiență în munca de constelații familiale și organizaționale, Adina ne va ghida înspre cum să integrăm cele 3 principii, apartenența, ordinea și schimbul în viața de zi cu zi. Ne va învăța cum să construim și să aplicăm exerciții sistemice în familie, în cabinet, la grădiniță, la școală și în orice alt mediu receptiv la practicile sistemice.

Adina ne va ajuta să ne identificăm limitele atunci când lucrăm în educație/terapie și cum să ne modelăm comunicarea cu părinții copiilor cu care lucrăm. 

Ce este abordarea sistemică? – Dragoș Riti explică AICI:

Program

Programul de formare în pedagogie sistemică este format din 4 module de câte 2 zile, 6 ore/zi. Teoria și exercițiile alternează. În timpul formării vor fi oferite informații teoretice, prin exemple practice, urmate de exerciții aplicabile imediat. În plus, va exista posibilitatea de practică în grupuri mici, precum și grupuri de intervizare între module.

Întrucât tu ești propria ta unealtă în acest program de formare, învățarea este focusată pe multă experimentare personală, rafinându-ți percepția și conștientizarea propriilor tipare și mișcări interioare.

Tematica celor 4 module

În primul modul, focusul va fi asupra felului în care sistemele funcționează: teorie despre diferitele tipuri de conștiință și aplicarea lor în viața cotidiană.

Între aceste două module va fi practică prin meditație și atitudine din Centrul Gol (Empty Center).

Modulul 2 va fi despre apartenență; despre ceea ce poți face pentru că fiecare membru al grupului să se simtă inclus. Vei descoperi unde sunt limitele tale, funcțiile și efectele judecăților tale. Vom aborda sistemic cazurile propuse (cu o constelație sau cu întrebări sistemice) pentru a descoperi ce anume se vrea a fi inclus.

Între module va fi practică pentru mișcarea “DA” și crearea și aplicarea activităților de apartenență.

Modulul 3 va fi despre ordine. Care este funcția ordinii în sistem, din punct de vedere cronologic și ierarhic? Ce tipuri de principii ale ordinii putem recunoaște, care ar putea fi simptomul unei dezechilibrări a ordinii dintr-un sistem?

Între timp, crearea și aplicarea activităților despre ordine.

Modulul 4 se va focusa pe schimb și echilibru. Care este rolul schimbului în sisteme? Poziția copilului și poziția adultului, funcțiile lor în raport cu a lua și a oferi. Cum este pentru tine să iei, primești și să dai? Ce ar putea dezechilibra schimbul? Care ar putea fi simptomele unui sistem în care schimbul este perturbat4

Iată câteva păreri ale absolvenților primului curs de formare:

 “Pentru mine, formarea în pedagogia sistemică a fost o cunună de lacrimi de eliberare, <<Ahaaaa-uri>> și <<Wow-uri>>, înlănțuite ca un infinit între mintea și sufletul meu, venind de la străbuni, străbătând până la fiica mea. Am înțeles, am simțit, cum copilul este oglinda adulților, văzând și auzind tot mai clar cum funcționează rotițele bine unse sau ruginite ale angrenajului din care facem parte ca oameni. Copilul are doi părinți, aceștia la rândul lor au părinții lor, formând o familie. Copilul are educatori, părinții la rândul lor au avut educatori, formând școala. Copilul are un pediatru, părinții au trecut la rândul lor prin diverse situații medicale, formând sistemul medical. La rândul lor sunt guvernate politic, religios și de tot felul de alte sisteme care se reflectă în copil și copilul le reflectă pe ele. Pedagogia sistemică m-a ajutat să mă văd și să mă înțeleg în rolurile pe care le am de interpretat ca adult: mamă, soție, pediatru, proaspăt cadru didactic, fiică de mamă, de tată, soră mai mare, nepoată mai mică, verișoară, vecină, colegă, șefă, colaboratoare, mai multe acte ale vieții mele, dar să mă conectez și la copilul interior, vistierul amintirilor și al experiențelor mele trecute, puntea mea cu străbunii mei și cei ce vor urma după mine. Multumesc Bibi, mulțumesc Adina, mulțumesc Dragoș, vă pomenesc într-unul chiar dacă pe hârtie vă aștern într-o ordine guvernată de sisteme omenești. Mă înclin cu recunoștință! Formarea în pedagogia sistemică – alfabetul relațiilor cu copiii.” – Roxana Magdalena Radu, medic pediatru, absolvent formare în pedagogie sistemică


“Mă simt câștigată după această formare, atât profesional cât și personal! Am primit acea perspectivă nouă și clară pentru a putea privi și identifica <<nodurile>> sau <<cauzele>> comportamentelor necooperante ale mele și ale celorlalți. Mai mult: Am înțeles importanța includerii în sistemele familiale a tot ce s-a petrecut începând cu generațiile din urmă, pentru că acel ceva care nu i s-a dat un loc sau nu a fost onorat, va face tot posibilul să-și stabilească contribuția; Îmi este mult mai ușor acum să îmi cunosc locul și importanța în sistemele din care aparțin; Am experimentat corporal, mental și emoțional cum ne afectează judecătiile în relație cu ceilalți; Acum țin cont ca orice acțiune să poată fi o contribuție și mai mare în dezvoltarea personală; Am învățat să îmi stabilisesc intenția înainte de a interacționa cu cei din jurul meu; Am descoperit cum să identific înspre ce ne arată acel comportament direct manifestat, care se repetă; Și pentru că toată echipa cu care lucrez a participat la curs, acum putem vorbi cu toții același limbaj aducațional. Munca și dezvoltarea personală ar trebui să fie una continuă pentru că oricum cea care am fost ieri, nu mai sunt azi.” – Goiceanu Oana – facilitator educațional, psihoterapeut, absolvent formare în pedagogie sistemică


“Pedagogia sistemică am descoperit-o în timpul cursului. M-am înscris fără să știu exact despre ce era vorba și am avut surpriza să descopăr că acest tip de curs este unul care nu îți dă doar unelte și moduri de a interactiona cu copiii, ci este și un curs transformațional. Am descoperit despre mine o mulțime de lucruri. Am redescoperit importanța familiei mele, atât pe parte maternă cât și paternă, acceptarea acestora, am învățat sa stiu să îmi recunosc și să-mi accept locul în sitemele din care fac parte. Știu că a aparține este important și știu că nu este suficient doar să dai în viață, ci este la fel de important și să primești. De toate acestea și nu numai, mă folosesc atât în interacțiunea cu copiii, cu adulții, în cariera mea cât și în viața personală. Când intenția cu care lucrezi cu copii este ca cei mici să devină cele mai bune versiuni ale lor și să aibă resure în viața lor, ai nevoie ca tu cel/cea care lucrezi cu copiii să ai resurse și să știi să îi accepți pe micuți și pe familiile acestora cât de bine poți. Despre toate acestea și nu numai este acest minunat curs! Îl recomad cu mare drag și cu încredere.” – Nicoleta Raicovici, coach NLP, absolvent formare în pedagogie sistemică


 “În cazul meu, cursul de formare în pedagogia sistemică a coincis cu schimbări majore în viața mea. Acum înțeleg că nu a fost o simplă coincidență, ci mai de grabă aș numi-o… oportunitate sistemică.
Cunoști acel sentiment când ai idei, teorii, ipoteze pe care le știi tu cumva, le simți, dar ai vrea să ai cu cine să le discuți și chiar să te înteleagă? Și tare ai vrea să descoperi studii, cercetări și confirmări că ce știi chiar există și nu este doar în mintea ta? Na, cam așa este acestă formare! De la curs la curs în creierul și trăirile mele a fost tot mai multă claritate și așezare – nu doar în activitatea cu copiii, ci și în raport cu propria familie, cu mine însămi și… cam cu tot ce înseamnă viața. Fascinant mi se pare că prin aplicarea principiilor pedagogiei sistemice zi de zi, chiar și acum, la luni bune de la finalizarea cursului, încă învăț. Este ca și când am primit o informație așa puternică care mi-a deschis percepția și perspectiva instant, atunci, la curs, iar acum continuă să se deschidă mai mult și mai mult. Poate sună mult, ciudat sau pompos, dar nu am cum să o spun altfel. Pur și simplu este nevoie să participi la curs pentru a înțelege beneficiile și impactul în cazul tău! Consider că este un curs esențial pentru orice adult indiferent de domeniul său de activitate.” –  Daiana Cerna, facilitator educațional, video-jurnalist, absolvent formare în pedagogie sistemică 

 

Calendarul modulelor:

Intervalul orar pentru toate cele 4 module este : 10:00 – 17:00

28-29 Octombrie,

25-26 Noiembrie,

17-18 Februarie,

30-31 Martie

Costuri și opțiuni de plată:

Costul total al programului de formare este 5600 lei.

OPȚIUNEA 1 – 15% discount (840) pentru plata integrală până la 27 octombrie. 4760 lei

OPȚIUNEA 2 – 10% discount (560) pentru plata în 2 tranșe de câte 2510 lei fiecare. Prima până la 27 octombrie și a doua până la 16 februarie. 5040 lei

OPȚIUNEA 3 – 1400 lei/modul*

* Pentru înscriere cu opțiunea 3 este necesară efectuarea plății pentru un modul și un depozit în valoare de 800 de lei care nu poate fi recuperat în caz de retragere din program.

Pentru mai multe informații, ne puteți contacta:

Adina Benghea, 0752110302, adinabenghea@gmail.com

https://youtu.be/arxie5uVtGo

Facilitatori:

Bibi Schreuder

co-fondator al Institutului Bert Hellinger din Olanda, formator constelații familiale și organizaționale, specialist în educația sistemică. Citește mai multe despre Bibi aici.

https://hellingerinstituut.nl/en/

Adina Elena Benghea

co-fondator STURZ și facilitator constelații familiale și organizaționale

STURZ- Asociația Centrul de Cercetare și Dezvoltare a Educației pentru Familie

www.sturz.ro, www.sturzonline.ro, https://sturz.ro/adina-benghea-co-fondator-centrul-sturz/

Pedagogia sistemică aduce o perspectivă nouă în realitățile educaționale și procesele lor. Aceasta folosește abordarea sistemică fenomenologică, permițând vizualizarea sistemului educațional, familial și social ca parte a unei structuri interdependente.

Această nouă paradigmă a fost dezvoltată în ultimii 20 de ani în mai multe țări ale lumii, extinzând viziunea semnificativă a întregului în relația școală-familie, aducând posibilitatea creării unui mediu de incluziune începând din școală, unde toți membrii își pot asuma rolurile și responsabilitățile sistemelor familiale, educaționale și instituționale.

Pedagogia sistemică oferă instrumente utile dezvoltării personale și profesionale pentru a face față provocărilor educației actuale, concentrându-se pe activitatea didactică în relație, în sentimentul de apartenență, incluziune și comunitate și, în cele din urmă, contribuind la construirea și consolidarea de noi medii educaționale.

Principiile pedagogiei sistemice contribuie la umanizarea prin incluziune, ordine și echilibru, astfel încât profesioniștii, părinții și studenții care fac parte din sistemul educațional să își găsească locurile, conștienți de rolurile lor, inclusiv sistemele familiale, educaționale și instituționale. Această pedagogie promovează o practică dinamică în contexte educaționale și o nouă abordare a atitudinilor disfuncționale și a tulburărilor de învățare.

Participând la acest program de formare, poți contribui și tu la dezvoltarea educației românești. Te invităm cu drag și curiozitatea de a te cunoaște și a lucra împreună!

Bibi și Adina

STURZ- Centrul de Cercetare și Dezvoltare a Educației pentru Familie

 

Înscrie-te