fbpx

1 iunie pentru întreaga familie

 

 Ce uită părinții cel mai des de 1 iunie?

Uită să cumpere cadouri? Uită să facă surprize? Uită să se joace cu copilul? Uită cât de mult apreciază copilul timpul petrecut împreună? Nu, nu uită. Toate acestea îl preocupă constant și îl mâhnesc atunci când nu reușește să fie acolo 100% pentru el și copil.

 

Ți se întâmplă și ție? Să-ți propui atât de multe și totuși, să reușești atât de puțin? Vrei să afli de ce?

Pentru că, probabil, și tu uiți de faptul că ești copil.

Că ești copilul părinților tăi și datorită vieții pe care ai primit-o de la ei tu ai putut da viața mai departe copilului/copiilor tăi.

 

Îți dorești o zi de 1 iunie cu adevărat de neuitat pentru întreaga familie? 

Iată ce îți propunem:

  1. Începe ziua cu un moment de recunoștință pentru viața ta, pentru părinții tăi. Dacă ai posibilitatea întâlnește-te cu ei, oferă-le o îmbrățișare, o mulțumire, un telefon, un gând scris, un gând în suflet. Orice formă alegi este binevenită, contează să-ți dai voie să simți cu tot sufletul tău recunoștința pentru viață.
  2. Continuă prin a mulțumi partenerului/partenerei. Fără el, copii tăi nu ar fi astăzi așa cum sunt. Mulțumește și oferă recunoștință părinților partenerului/partenerei. Oferă un gând, un cadou, un gest, orice care să puncteze importanța lor în viața ta.
  3. Oferă-ți mulțumire și apreciere pentru tot ce ai făcut până acum și pentru felul în care ai devenit părinte. Ești unic și, cu siguranță, ai făcut tot ce ai putut mai bine până acum. Mulțumește-ți pentru asta și dă-ți voie să te bucuri cu toată inima ta de tine, dragă mamă/dragă tată. Alege o activitate care îți face plăcere, pentru sufletul tău și dă-ți timp pentru asta. Începe cu ea. Poate fi o plimbare, o cafea savurată în tihnă, o întâlnire, un cadou etc. Fă ceva doar pentru sufletul tău.
  4. Stai de vorbă cu familia ta și descoperă ce își doresc ei de la această zi. De ce au cu adevărat chef. Fă-te disponibil 100% SĂ OBSERVI, SĂ CONTRIBUI, SĂ PRIMEȘTI, SĂ TE BUCURI.
  5. Jucați-vă împreună. Faceți un maraton de joacă, fără întreruperi și timp pierdut cu preparatul hranei, cumpărături, curățenie și altele (ocupați-vă de ele cu o zi înainte). După fiecare joc, descoperiți unul nou. După primele 2, 3 jocuri vei vedea că deja îți vin atât de multe idei că îți va fi natural să tot continui. Faceți câteva fotografii sau chiar filmați câteva secvențe. Să vă amintiți mereu că ați fost ACOLO.

 

 Iată câteva idei de jocuri care să-ți stârnească apetitul și creativiatea pentru mai mult:

  • pentru copiii mai mici de 1 an:

Bum, bum! Stați în fața copilului atunci când este așezat pe scaunul său și ciocniți ușor fruntea dumneavoastră de a lui, spunând în același timp „Bum!”. Apoi, îndepărtați-vă capul și reluați de două sau de trei ori. Foarte curând, când veți spune „Bum!” și veți înclina capul, copilul își va apleca și el capul spre al dumneavoastră. Un joc excelent de imitare, pe care îl puteți face și cu partenerul/partenera.

Cucu, bau! Ascundeți-vă în spatele unei uși sau al unei perdele, spunând: „Unde a dispărut mama?”, apoi apăreți din nou în fața ochilor copilului strigând „Cucu!”. Repetați de mai multe ori joaca, spre marea plăcere a copilului. Dacă amenajarea locului o permite, puteți să dispăreți într-o parte și să  apăreți din nou pe altă parte. Mai puteți să dispăreți punându-vă  pur și simplu pe cap un prosop care să vă acopere în întregime .Lăsați să treacă câteva secunde, apoi dați-l la o parte strigând „Cucu”. După trei sau patru încercări, copilul dumneavoastră va încerca el însuși să dea prosopul la o parte. Ultima etapă: acoperiți cu prosopul capul copilului și puneți întrebarea tradițională:,,Unde-i Mihai?” Apoi, după câteva secunde, dați-l la o parte cu un gest vioi. Și de  aceasta dată, copilul va încerca să dea el însuși la o parte prosopul.

Surprizele: Umpleți un săculeț/ față de pernă/ șosetă cu diverse jucării. Întreabă copilul: Oare ce o fi aici? Cum se aude? Cum se simte? Încurajează copilul să descopere singur, să manipuleze obiectele. Apoi, joacă-te și tu cu ele, fii curios de fiecare în parte și jucați-vă împreună.

Jucați-vă la oglindă: Stați în fața unei oglinzi și descoperiți forme, lumini, culori, texturi. Folosiți o cremă sau iaurt și pictați împreună când pe față, când pe oglindă.

  • pentru copiii între 1 și 2 ani:

Ne jucăm de-a ploaia. Deschideți o umbrelă și puneți-o jos, invitați copilul sub ea, pe podea. Deschideți o pungă cu orez și presărați orez, cântând „Vine ploaia pic, pic, pic!” Faceți schimb de roluri. Ascultați orezul presărat când mai activ, când mai lent.

Ne jucăm de-a cățelul. Imităm cățelul și apoi aducem 3 recipiente cu mirosuri diferite și le oferim copilului să le miroase. Un miros va fi plăcut, unul neplăcut și al treilea foarte înțepător. Suntem căței și adulmecăm mirosurile ascunse în cameră. La final, prindem cu din’ii un morcov mare (ca și cum ar fi osul cățelului).

Ne jucăm de-a mulsul văcuței. Confecționăm ugerul vacii dintr-o mănușă chirurgicală umplută cu lapte sau cu făină și lapte. O legăm, o suspendăm și invităm copilul, după ce tăiem cu foarfeca un pic fiecare deget de la mănușă, să tragă de uger. Sub uger punem un bol și îl invităm pe copil să nimerească doar în bol laptele muls. Suntem model pentru ei și tragem și noi de uger. Ce culoare are laptele? Cu ce viteză curge?

  • pentru copiii între 2 și 3 ani:

Teatru de păpuși: Veți avea nevoie doar de o pungă de hârtie şi creioane colorate sau markere. Desenați o față pe pungă de hârtie și aveți o păpușă! Pentru a face caracterele mai elaborate, decorați-le cu fire de ață care să înlocuiască părul, nasturi pentru ochi, și sclipici pentru obraji. Nu uitați să colorați buzele și genele. Opțiuni: dacă aveți pungi de hârtie de diferite mărimi puteți creea o familie întreagă – de la copii, părinți, bunici și alte rude, fiecare cu o expresie mai nostimă ca cealaltă. Puteți folosi de asemenea și ciorapi decorați pe post de păpuși.

Patinoarul: Pe o suprafață netedă, alunecoasă, puneți frișcă. Susțineți copilul cu ambele mâini, să alunece pe frișcă. (pentru o alunecare mai bună, îi puteți face șosete de pungă).

Pictați pe gheață: Folosiți câteva cuburi de gheață, puse pe o farfurie. Folosind pensula sau degetele, pictați cu culori acrilice direct pe gheață. Ce se întâmplă cu gheața. Oare de ce?

  • pentru copiii între 3 și 4 ani:

Robotul: Deveniți un robot, fidel executant al instrucțiunilor copilului dumneavoastră. 5 instrucțiuni: mâna pe genunchi înseamnă STOP. Mâna pe spate înseamnă mers înainte. Mâna pe piept înseamnă mers înapoi. Mâna pe umărul drept înseamnă la dreapta. Mâna pe umărul stâng înseamnă la stânga. Copilul trebuie să aibă grijă să vă oprească la timp pentru a nu vă accidenta sau să vă schimbe direcția. Oscilați viteza roboțelului 🙂

De-a mama și tata. Oferiți copilului posibilitatea de a alege din dulapul părinților orice haine dorește să îmbrace. Ajutați-l să le îmbrace și faceți o defilare în fața partenerului. Priviți împreună în oglindă și savurați acest moment. Îmbrăcați-vă voi cu hainele partenerului și râdeți cu poftă.

  • pentru copiii între 4 și 5 ani:

Câinele orb: Legați copilul la ochi, el devenind astfel câinele și puneți în fața lui un obiect pe care trebuie sa-l păzească, fără să aibă dreptul să-l atingă sau să-l țină. Voi trebuie să încercați să i-l luați pe furiș. Copilul va trebui să stea cu urechea ciulită ca să încerce să vă împiedice. Dacă vă prinde schimbați rolurile.

Numerele muzicale. Aveți nevoie de următoarele materiale: Piese de lego, Muzică, Cronometru, 4 fișe cu numere. Adunați câteva piese de lego și stabiliți cu copilul în ce cameră să fie așezate, pe parchet sau covor, sub formă de grămadă. Asigurați-vă ca încăperea aleasă să aibă acces la muzică. În funcție de nivelul de cunoaștere al numerelor, îl invitați pe copil să scrie 4 numere (pe foi diferite). Pentru cei care încă nu știu să scrie, notați voi numerele alese de copil. Părintele va lipi fișele în 4 încăperi din casă, astfel încât copilul să nu știe în ce încăpere se află fiecare număr. Start joc: Puneți muzică și începeți să dansați. Părintele la un moment dat va opri muzica și va striga un număr din cele 4. Copilul trebuie să ia din grămada de piese, numărul potrivit cifrei strigate și să plece în căutarea ei. Când numărul este găsit, sarcina lui este să așeze piesele sub formă de turn. Pentru căutarea fiecărui număr părintele stabilește un timp limită. Se continuă jocul la fel și pentru celălalte numere.
  • pentru copiii între 5 și 6 ani:

Bucătarul secretos: Veți avea nevoie de o varietate de alimente pentru a juca acest joc. Jucătorii (părintele și copilul) își acoperă ochii, pe rând și degustă/miros un aliment pentru a ghici ce este. Permiteți fiecărui jucător să facă trei (sau mai multe) ture și acordați un punct pentru fiecare ghicire corectă. Jucătorul cu cele mai multe puncte câștigă și alege ce vrea să mănânce în ziua respectivă sauuuuuuu orice altă dorință😁. Sigurrrr se lasă cu mult râs și conectare în familie. Încercați câteva dintre următoarele alimente pentru acest joc: gem, lapte, brânză ,zahăr, miere, sare, pâine, ulei, făină, mălai, scorțișoară, legume, fructe. Spor la ghicit!

Scrie-mi pe spate! Stați în spatele copilului. Pentru început, frecați-i spatele cu mâinile, pentru a-l încălzi. Când este gata, scrieți cu indexul un singur cuvânt (sau desenați un element simplu: luna,soarele…). Copilul trebuie să ghicească despre ce cuvânt sau desen este vorba. Dacă nu reușește, îi frecați spatele ca și cum ați șterge tabla și scrieți un cuvânt nou. Bineînțeles, copilul poate pune întrebări ajutătoare. Mai departe, este rândul lui să vă folosească spatele ca pe o tablă magică. Atenție! Nu uitați că trebuie să curățați de fiecare dată tabla după ce cuvântul scris a fost ghicit.

  • pentru copiii între 6 și 7 ani:
Vizita la salonul de masaj: Amenajați un spațiu special de masaj și relaxare. Invitați copilul la salon și întrebați-l ce fel de masaj poftește: cu mângăieri, cu gâdilat, cu frământat, cu diverse obiecte (mingi, plușuri, pernuțe, bile, etc). Intrați cât mai mult în rolul specialistului și îndepliniți toate poftele. Apoi, faceți schimb de roluri.
Joaca de-a restaurantul: Invitați copiii la restauantul de acasă, la masa de prânz sau cină. Părinții sunt ospătarii. Purtați-vă ca la restaurant ( folosiți meniuri, șervete, tacâmuri, pahare etc.) Pentru acest joc este nevoie ca părinții să-și intre în rol și să aprecieze comportamentele copiilor.
Dasăm împreună: Pregățiti muzica voastră preferată și amenajați o mini scenă ( un covor, un spațiu delimitat pe parchet). Porniți muzica. Primul dansator merge pe scenă și dansează cu niște figuri câteva secunde, apoi predă ștafeta printr-o bătaie de plame unui alt jucător. Acesta dansează la fel ca anteriorul câteva secunde, apoi adaugă o schemă personală și predă ștafeta. Al treilea dansează ca primii 3 și adaugă o schemă personală și tot așa. După fiecare dansator, toată lumea aplaudă. La final, toți dansează împreună. Puteți schimba ritmul pentru  doua și a treia tură.
  • pentru copiii între 7 și 8 ani:
Realizați împreună un treasure hunt pentru unul dintre părinți. Copilul este suficient de mare să contribuie la realizarea jocului. Părintele care s-a bucurat de treasure hunt va pregăti singur unul pentru partener și copii.
Traseul senzorial: Pregătiți un traseu senzorial pentru toate simțurile: un lighean cu mălai în care să pună mâinile și să simtă, un coș cu puf de la perne în care să intre cu picioarele, un scaun rotativ pe care să stea și să-l învârtiți, o farfurie cu lămâi feliate din care să guste, o stropitoare de față (să pulverizați apă), o cutie cu paie/rumeguș, un scaun înalt, un cerașaf mare de aruncat pe tot corpul, un lighean cu apă și un prosop. Nimeni nu trebuie să vă vadă când pregătiți. Legați copilul/partenerul la ochi și însoțiți-l pe traseu. Oferiți-i suport și încurajare. La ultima probă, după ce scoate picioarele din ligheanul cu apă, ștergeți-l cu blândețe folosind propsopul. Apreciați curajul și felicitați-l șoptindu-i la ureche cât este de grozav. (Puteți folosi orice alte materiale. Scopul este să fie antrenate cât mai multe simțuri).

peste 8 ani:

oricare din jocurile de mai sus, de la toate vârstele, adaptate dispoziției familiei voastre.

 

Sperăm că v-am oferit destul inspirație și că v-am trezit apetitul de joacă 🙂

Tineți minte: Ingredientul esențial al jocului este:

Vreau să mă joc acum!

 

 Ne facem plăcere să fim alături de voi chiar și prin acest articol și vă transmitem toate gândurile noastre bune. Bucuria voastră este și bucuria noastră!

Să avem un 1 iunie memorabil!

 

În această perioadă, oferim părinților acces la programele noastre online, create special pentru a crește conectarea și bucuria în familie:

Programul Baby Language&Play (vârstă: 0-3 ani)

Cum poate fi accesat? După completarea formularului de înscriere și achitarea cursului, vei fi adăugat în clasa online, unde vei avea acces la: module tematice cu activități zilnice ( video, foto, pdf). În plus, vei fi adăugat și în grupul de facebook pentru feedback, întrebări și multe alte resurse.

Acest curs se adresează părintelui care învață cum să creeze momente de joacă de calitate în relație cu propriul copil.

Citește mai multe informații aici: https://sturz.ro/adu-bucuria-in-casa-ta/

Programul NeuroConnect (vârstă: 3-7 ani)

Cum poate fi accesat? După completarea formularului de înscriere și achitarea cursului, vei fi adăugat în clasa online, unde vei avea acces la: module tematice cu activități zilnice ( video, foto, pdf). În plus, vei fi adăugat și în grupul de facebook pentru feedback, întrebări și multe alte resurse.

Acest curs se adresează părintelui care învață cum să creeze momente de joacă de calitate în relație cu propriul copil și să urmărească evoluția lui.

Cursul se adresează și copiilor, oferind posibilitatea participării la întâlniri interactive pe zoom, o dată/săptămână pentru 40 de minute.

Citește mai multe informații aici: https://sturz.ro/neuroconnect-for-kids/

 

Dacă ți-a plăcut articolul, împărtășește-l și cu prietenii tăi!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.