Mintea superioară a adolescenților

“Nu cu mult timp în urmă, oamenii de știință credeau că, la pubertate, creierul este deja complet matur. Studiile actuale de imagistică arată că totuși, creierul adolescentului este o lucrare nefinalizată. Între pubertate și vârsta de adult tânăr au loc modificări spectaculoase la nivelul structurilor cerebrale implicate în emoții, raționare, organizarea omportamentelor și autocontrol.

Asumarea riscurilor, a abilitatea esențială pentru viitorul adult, pare să rezulte din interacțiunea a două rețele cerebrale: o rețea socio-emoțională sensibilă la stimulii sociali și afectivi, cum ar fi influența celor de o seamă, și o rețea a controlului cognitiv, care reglează reacțiile la stimuli. Rețeaua socio-emoțională devine mai activă la pubertate, în timp ce rețeaua controlului cognitiv se maturează treptat, până la începutul vârstei adulte. Aceste constantări pot să explice tendința adolescenților de a avea izbucniri emoționale și de a se angaja în comportamente riscante, precum și fapttul că, deseori, asumarea riscurilor se face în grup.

Stimularea cognitivă în adolescență are o influență esențială asupra dezvoltării creierului. Procesul este bidirecțional: activitățile și experiențele tânărului determină care conexiuni neuronale vor fi păstrate și întărite, iar acest lucru spriină continuarea dezvoltării cognitive la nivelul acelor zone. Adoescenții care-și antrenează creierul învățând să-și ordoneze gândurile, să înțeleagă concepte abstracte și să-și controleze impulsurile construiesc o fundație neuronală care-i va sluji tot restul vieții.”, ( Dezvoltarea umană, Pappalia, Olds, Feldman).

Denny Coates, propune 4 strategii  pentru părinți, cu scopul antrenării minții superioare a adolescenților:

  • Convinge-ți copilul să evite consumul de alcool și droguri
  • Încurajează implicarea în activități extracurriculare care-l stimuază pe copil să gândească
  • Explică-i copilului tău ce se petrece în creierul lui în această perioadă
  • Folosește cele 5 strategii de comunicare, care îl încurajează pe copil să gândească
  1. Încurajează copilul să gândească
  2. Ascultă pentru a putea înțelege
  3. Oferă feedback specific
  4. Implică-ți copilul în dialog
  5. Rezolvați conflictele într-un mod creativ împreună

Adulții ar trebui să-i lase pe copii să gândească pentru ei înșiși, să găsească soluții la propriile probleme, într-un cadru sănătos, stabilit de familie. Un mijloc valoros de a pune bazele gândirii viitorului adult este consiliul de familie: o întâlnire săptămânală, cu întreaga familie, în care se discută aspecte importante care țin de mediul familial. Se iau decizii care afectează întreaga familie, se împărtășesc experiențe personale, se discută anumite evenimente etc.  (metoda este explicată în psihologia adleriană).

Participă la eveniment pentru a afla mai multe detalii.

Dacă ți-a plăcut articolul, împărtășește-l și cu prietenii tăi!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.