fbpx

Leadership și inteligență emoțională pentru adolescenți

De ce este importantă vacanța pentru adolescenți și cum poți scoate ce e mai bun din ea?

Vara, tinerii își pot crea singuri programul și se pot bucura la maxim de toate oportunitățile de vacanță. Cu toate acestea, puțini adolescenți reușesc să-și asume această sarcină și, de multe ori, sfârșesc prin a se plânge de plictiseală sau a petrece ore interminabile la calculator sau pe telefon. De unde acest fenomen? Cauza principală este supraaglomerarea programului din timpul anului școlar și supraimplicarea părinților, care vara, în sfârșit iau și ei vacanță și lasă garda jos. În timpul anului școlar, copilul are, pe lângă programul de la școală, o mulțime de ore suplimentare de pregătire, adesea nejustificate, și diverse activități sportive pentru a se menține în formă. Părintele este într-o alergare continuă, veșnic contracronometru pentru a duce și aduce copiii din toate zonele orașului. Copilul este astfel lăsat la diferite munci, de unde sunt așteptate, la final de an, rezultate. Mult prea puțin este responsabilizat în a-și crea singur programul de lucru după cursurile de la școală, în a-și alege modalități de relaxare, în a-și asuma responsabilitatea pentru teme și rezultate școlare. În astfel de situații există 2 riscuri: 1. copilul se simte frustrat și se supune pentru o perioadă, până când se răzvrătește și 2. viitorul tânăr reușește foarte greu și târziu să se descurce independent în viață.

Câteva modalități prin care să-ți sprijini adolescentul cu pași siguri spre o independență sănătoasă:

  • oferă-i ocazia de a-și planifica singur timpul din vacanță (asistă-l în a-și stabili obiective personale de vacanță: să-și facă 3 prieteni noi, să viziteze 4 locuri noi, să citească o carte într-o limbă străină, să urmeze un curs nou, să primească prieteni în vizită, să meargă de 10 ori la ștrand, să-și viziteze bunicii, să exerseze un sport, un instrument muzical, o limbă străină, să-și schimbe programul de somn după cum dorește, să se implice în noi activități casnice cum ar fi plantarea unor copaci, curățenie în curte, îngriirea animalelor)
  • ieșiți la întâlnire. Dă-ți întâlnire cu copilul tău! Organizați o cină sau o plimbare în care să fiți doar voi doi. Faceți din asta un obicei săptămânal sau bilunar. Nu-ți propune să discuți ceva anume cu el. Lasă timpul să curgă, ascultă mult și răspunde-i sincer la întrebări. Copiilor le place foarte mult să le povestești din propriile experiențe când erai de vârsta lor ( atenție! nu le ține morală de tipul: eu, când eram ca tine, mă descurcam și făceam și aia și cealaltă și…..liste interminabile de laude și reușite :). Povestește despre propriile greutăți, momente amuzante, boacăne etc. Acestea sunt genul de momente unice, pe care copilul tău le va ține minte toată viața pentru că se simte ascultat, conectat și încurajat.
  • încurajează orice lucru nou pe care îl face copilul tău și oferă-ți suportul ( Mă bucur că alegi să înveți să înoți. Spune-mi cum te pot ajuta).
  • oferă-i texte scurte sau chiar cărți din domeniul dezvoltării personale și discutați despre ele. Este important ca toți membrii familiei să aibă o astfel de preocupare. Alege filme care au o poveste valoroasă de oferit și vizionați-le împreună.
  • povestește-i despre programe penru dezvoltare personală la care tu participi și încurajează-l și pe el să participe ( cursuri, tabere, schimburi de experiență, consiliere, etc.)
  • folosiți consiliul de familie: o întâlnire de o oră, o dată pe săptămână, în aceeași zi, la care participă întreaga familie. Fiecare membru povestește cum i-a fost săptămâna, ce i-a plăcut și ce nu i-a plăcut, ce-și dorește să schimbe acasă.

Un tânăr adolescent care-și dezvoltă abilități de leadership și inteligența emoțională are șanse foarte mari să-și urmeze visul, să-și pună proiectele în practică și să trăiască fericit. Depinde de noi, adulții din jur, să le oferim această posibilitate.

 

Pentru ca un tânăr să devină lider are nevoie de:

  • un atașament securizant din partea părinților (disponibilitate emoțională, siguranță, acceptare)
  • încrederea de a oferi spațiu copilului pentru a deveni din ce în ce mai independent
  • încurajare permanentă de a îndeplini noi sarcini
  • validarea contribuției copilului ( în familie, în grupuri, comunități)

Pentru a-și dezvolta inteligența emoțională, tânărul are nevoie de:

  • un mediu familial în care se practică ascultarea activă ( Ascult ceea ce spui, nu doar te aud. Vorbele tale contează pentru mine)
  • definirea valorilor în familia de origine (Care sunt valorile familiei noastre și cum ne sunt ele utile?)
  • existența spiritului comunitar în familie (Cum contribuim la bunăstarea noastră alături de cei din jur?)

Din nou, familia are o contribuție uriașă la dezvoltarea armonioasă a copilului. Mare parte din nevoile manifestate de adolescent sunt o revizuire a nevoilor încă nesatisfăcute în primii ani de viață, iar acestea sunt oglinda părintelui. Vestea bună este că, prin lucru personal și descoperire, părintele poate răspunde cu adevărat copilului. Copiii primesc, din iubire oarbă, necondiționată. Este responsabilitatea noastră să prețuim acest dar!

Pentru adolescenții care vara aceasta vor să-și antreneze leadershipul și inteligența emoțională, am pregătit un program de o săptămână la Lidero, Centrul STURZ. Vă scriu mai jos prezentarea întregului program:

 

Săptămâna de leadership și inteligență emoțională, 7-11.08, 17.00-20.00

După 7 ani investiți în educația preadolescenților și adolescenților, am descoperit, printre altele, cum să folosești inteligent instrumente de învățare care să-i susțină pe tineri în evoluția lor în viață, în timp ce se bucură de noi prieteni, relaxare și voie bună.

Suntem bucuroși să cunoaștem, an de an, copii cu inițiativă, perspicacitate, originalitate, intuiție, viziune și dorință de muncă, de autodepășire. Sunt tineri care ne povestesc despre cum își doresc să schimbe mediile în care trăiesc și să aibă un impact asupra comunității.

În timp, am observat cât de bine se împletește inteligența emoțională cu leadershipul și ce rezultate frumoase pot avea asupra copiilor, atunci când le antrenezi cu respect, empatie și joacă.

În perioada 7-11.08, vă propunem o săptămână laborator, în care experimentăm diferite perspective ale leadershipului și întărim inteligența emoțională prin momente unice și pline de sens.

Îi invităm pe tinerii cu vârste curinse între 10 și 18 ani să-și obțină pașaportul pentru un viitor ambițios.

Programul este de luni până vineri de la 17.00 la 20.00, iar activitățile se vor desfășura atât în sală, cât și în curte. Vom lucra cu 2 categorii de vârstă: 10-14 și 14-18, separat și împreună.

Detalii și înscrieri la: 0752110302, consilier@sturz.ro

Beneficiile unui astfel de program de vacanță sunt:
– participarea alături de un grup de tineri de vârste apropiate la activități dinamice, inedite, care stârnesc pofta de viață, creativitatea și inițiativa;
– ieșirea din zona de confort și acceptarea unor noi provocări personale ( un tratament foarte bun împotriva lipsei de motivație)
– posibilitatea de a lega noi prietenii, de a descoperi copii cu talente, pasiuni comune, de a împărtăși din experiențe personale;
– învățarea în grup ( este bine știut faptul că tinerii învață bine unii de la alții. Noi le oferim prilejul de a împărtăși diferite situații personale și de găsi resurse comune: acomodarea la un mediu nou, pregătirea pentru școală, relațiile cu prietenii și cu părinții);
– descoperirea propriilor puncte forte;
– testarea inteligenței emoționale.

Mai multe despre programele noastre:
Junior Entrepreneurs: http://sturz.ro/programe/junior-entrepreneurs-10-14-ani/
Entrepreneurs: http://sturz.ro/programe/entrepreneurs-14-18-ani/

Link eveniment

Adina Benghea

 

 

Dacă ți-a plăcut articolul, împărtășește-l și cu prietenii tăi!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.