„Faptul că evităm greșelile mici le face pe cele mari mult mai severe”, susține Nassim Taleb. Atunci oare de ce încercăm din răsputeri să nu facem nici o greșeală?
De unde provine frica de eșec?
În cazul celor mai mulți dintre noi, încă de mici ni se cere să nu greșim, să devinim perfecți, să creștem constant. Această așteptare care se combină cu frica – un mecanism de autoapărare și supraviețuire – se traduce în mintea copilului cam așa: “Trebuie să fac totul perfect. Așa vrea mami/tati/buni/etc. Îi sunt loial, așa că trebuie să fac bine. Dacă nu fac perfect ce mi-a cerut, se supără, mă ceartă, adică nu mă mai iubește, adică mă abandonează, adică rămân singur, adică sunt neajutorat, adică mor.”
Ca adulți ne trezim într-o zi și constatăm “Hei, sunt un om adult, iar așteptările întregi lumii de la mine sunt și mai mari decât în copilărie, așa că acum îmi este și mai frică să nu greșesc. Dacă eșuez de tot acum, oare ce se va întâmpla? Voi fi dat afară de la lucru, apoi mă părăsește soția și pleacă cu tot cu copiii, apoi nu mă mai acceptă nici părinții, nici prietenii, nici întreaga societate, nu voi mai fi util așa că nici nu voi putea cere ajutorul în caz de nevoie, așa că voi fi în pericol singur și voi muri.”
Hei! Tu! STOP!
Vreau să știi că este în regulă să-ți fie teamă. Explorează și crește cu tot cu teamă până când încet, încet, va dispărea. În plus, suntem cu toții oameni, nu-i așa? Adică este firesc să greșim, chiar dacă nu ne place. Este grozav că îți dorești să faci mai bine, dar nu uita – perfecțiunea este un ideal intangibil. În situația în care dorești cu ardoare să faci totul impecabil, te invit să îți răspunzi la următoarele întrebări: De ce dorești să fii diferit? Diferit de cine, de ce? De ce te cerți atât de tare când greșești? Recunoști un tipar? Copiezi inconștient pe cineva? La ce te-a ajutat să te cerți până acum? Mai este util acum? Și te-aș mai provoca să te gândești cum stai cu stima de sine.
Ce se întâmplă în corpul nostru atunci când ne este frică?
Atunci când ne lăsăm influențați de eșec, aproape toată energia vitală și mentală ne părăsește. Unde dispare? – Este consumată de gândurile dominante și se creează o nouă stare: confuzia.
Ca să înțelegem mai bine diferențele dintre teamă, frică și confuzie, putem face o analogie cu aprinderea focului, unde teama = o bucată de lemn îmbibată în benzină, confuzia = chibritul aprins, frica = focul, lemnul în flăcări. Dar știm că focul nu este neapărat ceva rău. El poate distruge, dar poate și să purifice, să aducă schimbare, să pună lucrurile în mișcare. Așadar, depinde de noi dacă folosim focul în favoarea noastră sau nu.
Este demn să amintim aici și de următoarele trei reacții naturale ale corpului atunci când percepem un pericol: Fight, flight or freeze (luptă, zboară sau îngheață), descrise prima data de Walter Bradford Cannon. Acestea reprezintă tipuri de răspuns la stres care ne ajută să reacționăm pentru a satisface unul dintre cele mai puternice instincte primare: supraviețuirea. Nu ne putem împotrivi acestui instinct pentru că a fost cultival de toată specia umană de la neanderthal și până azi și este adânc înrădăcinat în toată ființa noastră. Răspunsul, indiferent în care dintre cele trei forme se manifestă, provoacă imediat modificări hormonale și fiziologice.
Reacția începe în amigdală, adică în acea parte a creierului unde se percepe sentimentul de frică. Amigdala transmite semnale către hipotalamus și astfel este stimulat sistemul nervos autonom format din două părți – una simpatică foc și una parasimatică. 😊 Sistemul nervos simpatic conduce la răspunsul de luptă sau fugă, în timp ce sistemul nervos parasimpatic susține înghețul. Într-un final, atunci când ne este frică, creierul nostru secretă foarte repede adrenalină și cortizol.
De-a lungul timpului, noi oamenii nu ne-am schimbat prea mult, doar factorii de stres sunt diferiți. În cazul în care angajatorul ne spune chiar și doar ceva de genul “Hai la mine în birou să vorbim ceva.”, ceva se schimbă imediat în noi și intrăm în alertă pentru că ce urmează poate reprezenta un pericol pentru supraviețuire. Ce se întâmplă în corpul nostru în astfel momente, la fel se întâmpla și în cazul strămoșilor noștri atunci când un animal fioros dădea târcoale peșterii.
Efectele secreției de adrenalină și cortizol sunt următoarele:
Este accelerat ritmul cardiac și pulmonar. Adică, inima noastră pompează mai repede pentru a trimite sângele oxigenat în zonele corpului care ne sunt cele mai utile pentru fugă și luptă. Și în cazul înghețării, inima lucrează în același fel, dar corpul rămâne nemișcat și rămâne în gardă, pregătit pentru următoarea mișcare. Această stare de înghețare se mai regăsește în literatura de specialitate și ca imobilitate reactivă.- Modificări apar și la nivelul ochilor: vederea periferică crește pentru a observa mai bine orice “prădător”, iar pupila se dilată pentru a permite să intre mai multă lumină și deci, pentru a vedea mai clar, mai bine.
- Este activat și simțul auditiv pentru a asculta mai bine tot ce se întâmplă în mediul înconjurător.
- Iar percepția durerii este redusă, pentru a nu ne opri din luptă sau fugă.
Așadar, este normal să ne fie frică să greșim pentru a nu afecta supraviețiurea noastră într-un fel sau altul. Totuși, chiar și cu frica în spinare, este nevoie să greșim!
De ce este nevoie să greșim?
pentru a învăța- pentru a ne vedea limitele
- pentru a descoperi cum funcționează ceva, ce putem să facem acum și cum putem să facem mai bine data viitoare
Teama ne limitează, ne influențează și blochează în luarea deciziilor. Dar ține minte: dacă ai de ales între a încerca să faci ceva și a nu încerca deloc, mai bine alege să faci, chiar și cu riscul de a greși. Fă-o! Așa vei ști unde ești acum și vei descoperi ce este de făcut pentru a reuși ce ți-ai propus. Rămâi motivat!
Ca adulți este important să ne dăm voie să greșim nouă și copiilor noștri, să încurajăm reușita prin repetiție, dinamica încercare – eroare, să punem accent pe fiecare mic pas făcut corect către obiectivul nostru.
Adică îi spun copilului “Bravo! Grozav! Ai reușit să transporți aproape toată apa din pahar! Data viitoare, poate dacă ții paharul cu ambele mânuțe vei reuși să duci și mai multă apă! Minunat! Acum vin să te ajut să ștergem apa împreună. Ce bine, iată încă o activitate de care ne putem bucura împreună!” ci nu “Vai de mine! Iar ai vărsat apă pe jos, copile! Acum mi-ai dat de lucru în plus. Poți să duci și tu o dată paharul ăla cum trebuie sau nu ești în stare nici de atât?! Pe ce pui mâna strici!” Înțelegeți diferența, nu-i așa? Prima variantă cultivă curajul de a încerca, dorința de reușită pe când ce-a de-a doua anihilează stima de sine, amplifică frica de eșec și îngheață potențialul de creștere.
Centrul STURZ este veșnic preocupat de creșterea și dezvoltarea armonioasă, echilibrată. Așadar, aici greșeala este un experiment, o experiență, o încercare din care învățăm și ajungem cu un pas mai aproape de atingerea obiectivului nostru. Și mai facem ceva extrem de important și vă încurajăm și pe voi: Zâmbiiiți! Dacă zâmbim atunci când ne gândim la greșelile pe care le-am făcut, creierul înțelege situația cu relaxare și se eliberează în același timp.
Una dintre provocările pe care le propunem anul acesta este următoarea: Fii om! Dă-ți voie să greșești!
