Cum te-ai simți dacă ai fi sigur că pregătesți copilul pentru viață, ci nu doar pentru grădiniță sau școală?
Bunăstarea copiilor și a întregii familii este treaba noastră și din experiența cu mii și mii de oameni de până acum, am concluzionat că dacă oferim susținut, constant sprijin copilului încă din stadiul de făt, NU ESTE NEVOIE DE NICI UN FEL DE PREGĂTIRE EXTRA pentru grădi și școală. Să ne gândim puțin (sau mai mult) la cât de multă presiune punem pe un copil cu o mulțime de sarcini de performanță (cognitivă de cele mai multe ori), de perfecționalism și chiar competiție. Cum se va simți un copil care nu se ridică la așteptările impuse – și de cele mai multe ori nerealiste – de părinți și societate? Cum se va dezvolta? Cât curaj va avea să experimenteze? Cât de mult va deveni un individ unic, creativ, critic, cu stimă de sine echilibrată dacă încă de mic este constrâns la tipare, la excelență? Iar toate acestea se întâmplă când copilul încă nu are dezvoltate toate tipurile de inteligență, când încă nu are reflexele timpurii integrate complet, când corpul lui încă nu știe cum să relaționeze cu mintea și sufletul, când încă învață despre tot ce înseamnă el, familia, ceilalți oameni și viața în general?
Din infinita iubire pe care o simțim pentru copil, uneori cădem în capcana de a da prea mult (poate pentru că noi nu am avut aceleași șanse), când de fapt copilul are nevoie doar de iubire, înțelegere, suport, spațiu de a fi, de a se descoperi, exprima și are nevoie să fie sigur că este iubit indiferent de performanța lui. Altfel, de unde credeți că vin multe din anxietățile, temerile și dezechilibrele noastre ca adulți? Da, din copilărie. Și este evident încă de la Freud și Jung încoace. Preluăm inconștient atâta timp până… devenim conștienți. Sentimente des întâlnite precum “nu sunt suficient/trebuie să mă autodepășesc mereu/trebuie să fac asta ca să fiu apreciat, recunoscut, văzut, iubit, să aparțin, etc.” Apropo, știai că burnout-ul este considerat sindromul sau boala secolului XXI?
Mai multe despre simptome și comportamente, despre metode sistemice de a ne privi pe noi înșine și pe cei din jur, de a vedea educația, evoluția și dezvoltarea învăța-ți de asemenea la CURSUL DE FORMARE ÎN PEDAGOGIA SISTEMICĂ.
Interesant este că, tot instinctiv, copiii încearcă să ne satisfacă dorințele noastre de părinți și adulți, să ne facă pe plac, să ne mulțumească pentru că în mintea lor se formează o anumită idee greșită de tipul „TREBUIE să fiu cum vor mami și tati pentru că doar așa voi rămâne în familie, voi fi iubit și într-un final voi supraviețui ca adult.” SAU putem să ne întâlnim cu comportamente necooperante, cu copii care ne fac în ciudă, ne contrazic, fac excat opusul de ceea ce cerem. Și acest comportament se bazează pe o ideea greșită a copilului de tipul „Nu pot să fiu așa cum vrea mama și tata așa că decât să nu fiu exact cum cer ei, mai bine nu sunt deloc.” și atunci refuză să participe la activități, se autosabotează la teste și în multe alte aspecte ale vieții. O altă idee inconștientă și greșită a copilului poate fi că “Dacă fac <<scandal>> în sfârșit voi fi văzut și acceptat așa cum sunt, părinții vor ceda cu presiunile puse pe mine si voi face în sfârșit ce îmi doresc.” Mai multe despre comportamentele necooperante ale copilului AICI.
În plus, copiii inconștient și instinctiv, în naivitatea lor, încearcă să ne salveze pe noi, adulții, în toate felurile în care pot. – Vedem atât de des părinți care nu au reușit să performeze într-o carieră din diferite motive, iar copilul, din loialitate și iubire față de părinte, va încerca din răsputeri să își ajute părintele și o altă idee se va trezi în mintea lui “Este în regulă, fac eu asta pentru tine/în locul tău/voi reuși eu în locul tău ca să te fac mândru și fericit, iubit părinte”. Și iată cum ne străduim ca adulți să trăim viața părinților noștri, a unui frate dintr-o sarcină anterioară pierdută (de care știm conștient sau nu) sau a altuia, a unui om ideal în societate, oricum NU viața noastră așa cum avem în realitate nevoie și cum ne-ar face cu adevărat fericiți.
Așadar, înainte de a lua decizii, m-am informat, am ales ce este cel mai potrivit pentru creșterea, dezvoltarea și echilibrul copilului și a familiei, este asta cea mai bună educație complementară care există în prezent pentru copilul meu?
Cum știu că am găsit cea mai potrivită variantă? – Din echilibru, iar echilibrul vine atunci când copilul, părintele și specialistul lucrează împreună către un scop comun – binele întregii familii.
Ce ar mai prinde bine să învețe un copil de la părinți și de la partenerul educațional înainte să devină adult? Ce ar putea fi util dar încă nu se studiază în învățământul clasic? – Să ne gândim ce ne-ar fi ușurat viața dacă am fi învățat altfel, înainte să ajungem adulți – poate educația financiară, poate stima de sine echilibrată, educația sexuală, integrarea reflexelor timpurii, simțul responsabilității, ascultarea instinctului, gestionarea stresului, exprimarea sentimentelor, rolul limitelor, gestionarea conflictelor, ce înseamnă maturitatea, independența sau chiar felul în care se plătește o factură, se fac cumpărăturile, se ține o prezentare sau se schimbă o anvelopă! Și multe, multe altele pentru că viața este complexă și noi la fel. Dar atunci când descoperim cum funcționează lumea prin joc, din curiozitate, într-un spațiu securizant este o adevătată plăcere, plăcere care se transformă în bucuria de a trăi!
