Traseul senzorial a fost opțiunea pe care am ales-o recent în cadrul activităților de la Centrul STURZ. A avut mare succes așa că ne-am gândit să o împărtășim cu voi. 🙂
Traseul conține tăvițe diversificate prin care copiii pășesc cu picioarele, apoi experimentează și cu mâinile deosebind texturile, formele, culorile, sunetele produse. Pot fi alese nuci, piese de lego, semințe, orez, boabe de fasole, făină de mălai și orice altceva.
De asemenea, putem pregăti și boluri cu mirosuri și gusturi diferite – scorțișoară, cacao, zahăr, sare, lămâie, portocală, esență de vanilie, migdale, etc.
La finalul traseului, copiii se relaxează cu un masaj cu mingi cu diferite texturi alese de ei.
Totodată, putem alege și muzică care aduce un plus întregului ambient.
Prin acest traseul senzorial antrenăm simțurile:
Tactil
Proprioceptiv
Vestibular
Auditiv
Vizual
Olfactiv
Gustativ
Stimularea simţurilor stă la baza cunoaşterii. Fiecare interacţiune produce automat conexiuni neuronale. Copilul mic trebuie să interacţioneze prin intermediul tuturor simţurilor pentru a putea învăţa despre oameni, locuri şi lucruri în general.
Cu cât interacțiunile sunt mai diversificate, cu atât mai multe informații noi sunt integrate.
Explorarea senzorială devine astfel suport în dezvoltarea cognitivă, dar benficiile stimulării senzoriale timpurii sunt nenumărate:
- Se construiesc conexiuni neuronale noi
- Se dezvoltă creativitatea și capabilitatea de a rezolva probleme prin găsirea de soluții multiple – Copiilor le place să zdrobească, să tragă, să toarne, să amestece, să bată, să frece, să împingă, să adulmece, să asculte, să transporte, să combine, să facă modele și să se angajeze în jocuri de rol – toate aceste aspecte încurajează diferitele etape ale jocului senzorial.
- Este îmbunătățită memoria. Oamenii de știință au identificat simțul mirosului ca fiind una dintre cele mai puternice legături cu memoria noastră. Cu alte cuvinte, acolo unde este miros, amintirea evenimentului respectiv va fi mai ușor de accesat la un moment dat, atunci când ne vom întâlni cu acel miros.
- Acest tip de explorare include și activează joaca liberă, unde totul este permis, nimic nu se strică, ci doar își modifică forma.
- Beneficii cognitive – stimulează învăţarea conceptelor, înţelegerea, raţionamentul şi capacitatea de reacţie la mediu.
- Beneficii emoţionale – oferă experienţe afective şi sociale care sporesc stima de sine, independența, exprimarea emoţiilor şi capacitatea de a socializa cu ceilalţi.
- Beneficii lingvistice – dezvoltă abilitatea de a comunica, ajutând copilul să înţeleagă şi să se exprime mai bine prin sunete, cuvinte şi propoziţii.
- Beneficii motorii – întăreşte musculatura şi îmbunătăţeşte coordonarea mişcărilor corpului, capacitatea de deplasare şi îndemânarea oculo-manuală.