Ne îmbrățișăm aproape instinctiv atunci când suntem entuziasmați, energici, triști, temători și în multe alte stări. Dar, de ce? Ce știe corpul nostru chiar și fără ca noi să fi cercetat vreodată studiile științifice?
Ei bine, îmbrățișările nu doar că ne fac mai fericiți, ci și mai sănătoși! Aceasta este concluzia la care au ajuns oamenii de știință.
De câte îmbrățișări avem nevoie?
Virginia Satir, un terapeut apreciat, este de părere că avem nevoie de minimum 4 îmbrățișări pe zi pentru a supraviețui, 8 îmbrățișări pentru întreținere și 12 pentru o creștere și dezvoltare armonioasă.
1. Totul pornește din inimă!
Îmbrățișările sincere pornesc din inimă și se întorc în același loc, îmbunătățind starea de sănătate. Cercetătorii de la Institutul Național de Sănătate din Statele Unite ale Americii au realizat un studiu complex în care 100 de oameni s-au ținut de mână cu partenerii lor pentru un timp de 10 minute, urmate de o îmbrățișare de 20 de secunde.
În paralel, alte 100 de persoane au stat în tăcere alături de parteneri pentru 10 minute și 20 de secunde.
În urma studiului s-a descoperit că persoanele care au avut parte de contact fizic au înregistrat reduceri mai mari ale tensiunii arteriale și ale frecvenței cardiace decât ceilalți.
2. Mai mult contact fizic = mai puțin stres
Un alt studiu ne dezvăluie că în situația în care îmbrățișăm arătându-ne în felul acesta sprijinul față de o altă persoană, stresul este redus considerabil de ambele părți. Dar cercetătorii au dus experimentul la alt nivel. Douăzeci de cupluri heterosexuale au participat la acest experiment unde bărbații au fost supuși șocurilor electrice iar femeile îi țineau de mână în acest timp.
În cazul bărbaților, partea creierului asociată cu stresul a prezentat o activitate mai redusă. Așadar, bărbații s-au simțit sprijiniți și au simțit că pot face față durerii cu mai multă ușurință. În cazul femeilor, partea din creier asociată cu instinctul matern a prezentat o activitate crescută, iar cea de stres una scăzută.
Acest studiu a concluzionat că îmbrățișările și contactul fizic reduc stresul, așadar scad șansele de îmbolnăvire de orice fel.
3. Hormonul fericirii
Oxitocina este o substanță chimică din corpul nostru numită și “hormonul fericirii”. Dopamina și serotonina sunt și ele considerate “hormoni ai fericirii”, dar oxitocina are un efect puternic în reducerea stresului și se eliberează în corp în mare măsură în timpul îmbrățișărilor.
Toți oamenii, dar în special femeile (deoarece ele secretă mai multă oxitocină decât bărbații), se simt mult mai fericite atunci când sunt îmbrățișate de parteneri. Dar, acest “hormon minune” este secretat și atunci când oamenii își țin copiii în brațe, îmbrățișează un animal sau chiar și un copac. Fascinant este că și cei îmbrățișați secretă oxitocină, fie ei copii, adulți sau animale.
În cazul plantelor, ele simt și emit vibrații care reprezintă echivalentul suplimentelor nutritive.
4. Îmbrățișarea cu ursulețul de pluș
Tot oamenii de știință au descoperit că îmbrățișările și contactul fizic reduc anxietatea, împiedică impulsul de autoizolare și diminuează sentimentele de teamă și frică. Experimentele au demonstrat că inclusiv atingerea unui obiect neînsuflețit precum un ursuleț de pluș are multiple efecte benefice. Iar cercetările sugerează inclusiv că atingerea fizică este capabilă să reducă durerea.
5. Comunicarea dincolo de cuvinte
Dincolo de cuvinte, cea mai mare parte a comunicării se realizează prin tonul vocii, expresii faciale, postura corpului și atingerea fizică.
Oamenii de știință au descoperit că un străin este capabil să-și exprime o gamă largă de emoții precum furia, frica, dezgustul, dragostea, recunoștința, fericirea, tristețea sau simpatia, doar atingând corpul interlocutorului său.
Din păcate convențiile noastre sociale și contextele pandemice ne împiedică să atingem corpul unei alte persoane. Totuși, interacțiunile de acest fel sunt esențiale pentru echilibrul nostru emoțional și fizic.
Așadar, dacă și tu te întrebi “Ce și cum să fac să mă simt mai bine cu mine însumi?”, “Cum reduc stresul?”, “Cum pot să îmi îmbunătățesc comunicarea?”, “Cum pot să fiu mai fericit și mai sănătos?”, poți începe prin oferirea și primirea îmbrățișărilor și atingerilor fizice.
Copiii de la Centrul STURZ au învățat cum să își satisfacă această nevoie și se joacă deseori “Stânca”, „Pizza” și „Sandviciul”. DESCOPERĂ AICI cum se joacă și care sunt beneficiile celor trei jocuri, precum și zâmbetele copiilor. 🙂