Ei, știm cu toții că treaba de părinte este în multe feluri, numai ușoară nu. Știm și că este tot mai plină lumea de lecții simpliste de parenting și este tot mai greu să găsim materiale de calitate, informații concrete, clare, soluții reale și funcționale. Din păcate, nu există o rețetă pentru a fi părintele perfect. Din fericire, avem șansă să încercăm, să greșim și să învățăm noi metode de abordare, să descoperim ce funcționează cu adevărat pentru mine și copilul meu.
Înainte de toate tehnicile și metodele, promordială este relația formată cu copilul până în prezent. Cu o relație trainică bazată pe încredere, respect, compasiune și iubire, totul devine mult mai ușor. Practic, pe acest fundament construim totul apoi.
În acest context, este important să ne uităm la cele 4 nevoi ființiale promovate de terapia adleriană:
Conectare: Trebuie să cred în locul pe care îl am și să am încredere că aparțin.
Capabilitate: Trebuie să cred că sunt în stare să fac lucruri.
Contare: Trebuie să cred că pot face diferența.
Curaj: Trebuie să cred că voi face față provocărilor ce vor veni.
Dacă una sau mai multe din aceste nevoi nu este satisfăcută este foarte probabil să întâlnim un comportament necooperant (atât în cazul copiilor cât și al adulților!). Descoperă mai multe despre nevoile ființiale și descarcă GHIDUL GRATUIT de AICI.
Creșterea unui copil este precum construirea și întreținerea unei case. Chiar dacă are o fundație solidă, tot mai necesită reparații de rutină, se mai sparge un geam, se mai dărâmă un perete și se construiește altul, mai facem o anexă sau se poate întâmpla să ne confrutăm cu un cutremur sau alte intemperii care pot să distrugă acoperișul și să producă alte daune. În creșterea și dezvoltarea unui copil este exact la fel iar prin relația părinte-copil și toate experiențele trăite împreună construim, distrugem, adăugăm și creștem. Acest proces presupune timp, răbdare și efort și, de multe ori, găsirea soluțiilor în situații complet noi. Dar chiar și cu o fundație solidă, este normal să ne confruntăm cu tot felul de stări, trăiri atât noi cât și copilul și este explicabil comportamentul negativ, necooperant sau situațiile dificile, în special la unele perioade de vârstă.
Este important să clarificăm un aspect: fiecare comportament are o explicație, un motiv, o sursă, o cauză. Iar atunci când un copil se comportă într-un anumit fel este esențial să ne întrebăm “Pentru ce acest comportament este o soluție? La ce încearcă să atragă atenția copilul? Ce îmi transmite, de fapt, dincolo de comportament și cuvinte? Ce nevoi nesatisfăcute are? Ce încearcă să includă acest comportament? Ce, pe cine și cum vede copilul când mă privește?” și să mă străduiesc să găsesc răspunsuri. A face asta în loc de a ne certa copilul, de a-l pedepsi în diferite variante pentru că eu ca părinte sunt lipsit de alternative, este ca și când aș ascunde fereastra veche cu perdele noi găsite la super-reduceri la cel mai apropiat magazin în loc să construim un nou geam trainic care ar permite noi perspective. În plus, perdele noi se vor degrada probabil repede, iar atunci problema nerezolvată va ieși iar la suprafață.
Dacă ai făcut deja asta, ai greșit, dar este în regulă, probabil a fost tot ce ai putut face la momentul respectiv. Și nimeni nu știe mai bine decât tine ce este cel mai bine pentru tine și copilul tău. Și nici un alt părinte nu poate fi mai bun decât tine pentru copilul tău. Șă știi. Și să te bucuri de asta! 😊
Dar să știi și că pe viitor când te întâlnești cu un comportament necooperant, AI resursele să acționezi și în alt fel. Este excelent dacă doar stai, privești mai atent și încerci să răspunzi la întrebările de mai sus (și de mai jos). O altă variantă este să te consulți cu unul dintre specialiștii noștri în consiliere parentală, o alta este să aduci copilul la unul dintre programele de dezvoltare și educare pe care le oferim, o alta este să descoperi și să practici metodele pedagogiei sistemice, iar o alta este să îți aduni toată firea, să rămâi calm în situații critice și să îți ajuți copilul prin prezență.
În principiu, ca părinte, este important să îi arăți copilului că nevoia lui este văzută iar tensiunea din acel moment se consumă, trece. Copilul (ca orice adult, de altfel) are nevoie să se asigure că este văzut, auzit, înțeles, important și iubit. Atât! Practic, ce poți face tu ca părinte este SĂ FII lângă el, SĂ-L CONȚII, să îi accepți sentimentele și să îl încurajezi cu argumente logice, să îl ajuți să înțeleagă că deși situația poate că este așa acum, lucrurile se schimbă, iar tu ești lângă el să îl sprijini să crească și să se dezvolte și să își îndeplinească dorințele, să-și satisfacă nevoile. Cu alte cuvinte, mutăm focusul în partea pozitivă, recunoaștem eforturile, creșterea și progresul indiferent cât este el de mărunt. Totodată, poți să îl mai întrebi și “Cu ce te pot ajuta acum?/Ce ai vrea să se întâmple acum?/Ce vrei să faci în continuare?/Ce ai dori să îmi mai comunici?”
În plus, este important să ne oprim un moment și să observăm modul în care sentimentele noastre afectează sentimentele copilului, precum și felul în care reacționăm ca adulți la comportamentul său. Furia aduce mai multă furie, dar și stres pentru copil. În plus, să nu uităm nici măcar o singură clipă că suntem un exemplu, iar cei mici învață prin imitare.
Așadar, acum știm! Când copilul nostru se comportă inadecvat, putem încerca să:
- Să le oferim o explicație fermă, dar blândă, despre de ce comportamentul lor este inacceptabil.
- Să fim consecvenți, altfel, dacă copilul descoperă că nu există consecințe în nici un fel de situație, comportamentul va continua.
- Să criticăm comportamentul, NU copilul! – Exemplu: “Ești așa obraznic! Termină!” vs. “Mă doare când mă împingi și nu îmi place. Te rog să îți aștepți rândul.”
- Pe lângă găsirea răspunsurilor la întrebările deja menționate, putem să ne gândim și așa: “Copilul meu a mâncat suficient astăzi? A băut apă? A dormit bine?”, iar dacă răspunsul este nu, putem să considerăm că poate chiar acesta este motivul pentru comportamentul său necooperant.
- Să fim realiști și să ne adaptăm așteptările în funcție de vârsta copilului.
Iar după ce am identificat ce ne transmite copilul, suntem pregătiți pentru pasul următor și ne întrebăm așa: “Ce lipsește din sistem? Ce anume caută să umple cu disperare acest comportament necooperant? De ce are nevoie sistemul ca să se relaxeze?”. În cercetarea nevoii cu ajutorul lentilelor sistemice ne antrenăm la CURSUL DE FORMARE ÎN PEDAGOGIE SISTEMICĂ (la care am redeschis înscrierile) facilitat de Bibi Schreuder, fondatorul Institutului Bert Hellinger din Olanda.
