START BUN în VIAȚĂ
NeuroConnect
pentru părinți și copii 2-4 ani
Vorbim Limba Copiilor pe Înțelesul Părinților!
Perioada 2-4 ani este cunoscută și ca prima adolescență a copiilor, fiind deosebit de complexă prin transformările prin care un copil trece și provocările pe care le are în acomodarea cu mediile noi de viață, cum ar fi creșa și grădinița.
Celebrele crize de furie sunt acum mai vizibile iar viteza de explorare și procesare a informațiilor din jur crește foarte mult, ceea ce înseamnă pentru tine ca părinte să fii mereu antrenat în mișcare, joacă și vâltoarea emoțiilor.
Tot acum începem să vedem primele rezultate, ca răspuns la educația primită în perioada 0-2 ani. Acum apar surprizele pentru că și copilul se arată cu noi valențe, unele mai mult și altele mai puțin pe placul tău ca părinte. Acum înveți și mai bine să-ți descoperi copilul și să fii curios de felul lui unic de a fi, mai degrabă decât să-l modelezi după felul convenabil ție.
Nu întârzie să apară preocupările legate cum vorbește copilul, merge, interacționează cu alți copii și adulți și zona normalității este mult discutată.
Noi considerăm că fiecare copil se dezvoltă în modul lui unic și cu o bună informare a părinților și un mediu stimulant potrivit, copilul se poate dezvolta armonios, în acord cu potențialul pe care îl are.
Rămân deosebit de importante și la această vârstă: odihna, hidratarea, alimentația, joaca în aer liber, joaca directă cu părinții. Se adaugă sarcinile noi în casă și abilitățile noi de autoîngrijire.
Prin ce este unic programul NeuroConnect?
Experiență directă și autentică
- Întâlnirile sunt în sala special amenajată pentru curs iar activitatea se desfășoară pentru părinți și copii împreună. Deși pentru anumite teme punctuale și în anumite circumstanțe lucrăm și online, susținem întâlnirile față în față, pentru ca părinții și copiii să poată interacționa direct
- Orice întrebare ai o poți adresa direct la curs sau la întâlnirile de feedback și consiliere
- Deși este în principal un curs pentru părinți, activitatea se desfășoară prin interacțiune directă cu copiii
- Este 3 în 1: curs pentru părinți, curs pentru copii și spațiu de relaționare pentru părinți și copii
- Programul este dezvoltat ca urmare a unei experiențe de 10 ani de lucru cu părinți și copii mici
- Programul acoperă ariile importante în dezvoltarea copilului: explorarea senzorială, motricitatea, limbajul, gândirea, interacțiunea socială și inteligența emoțională
- Folosim principiile pedagogiei sistemice: apartenența, ordinea și schimbul și promovăm importanța familiei în societate
- Părinții primesc materiale suplimentare audio, video și scrise pentru a consolida experiențele trăite la clasă și pentru a continua activitatea acasă
- Încurajăm comunicarea între părinți, pentru a face schimb de bune practici, informații utile și pentru a petrece timp împreună și în afara cursurilor
- După vârsta de 2 ani sau după începerea creșei, puteți continua cu programele NeuroConnect 2-4 și 4-6 ani.
- Suntem singurul centru educațional din țară care oferă un mediu educațional pentru părinți și copii împreună pentru intervalul de vârstă 5 luni – 7 ani.
Întâlniri săptămânale de joacă și învățare
În grupuri mici de părinți și copii de 1.8-4 ani și 4-6 ani
- Recunoaștem nevoile părinților, în special ale mamei, și încurajăm comunicarea
- Răspundem întrebărilor și preocupărilor mamelor
- Recunoaștem provocările și oportunitățile maternității și comunicăm despre ele
- Vorbim limba bebelușilor și a copiilor mici, cu sunete, ritmuri, semne
- Descifrăm plânsul copilului
- Descoperim cum are nevoie copilul să fie încurajat să exploreze mediul
- Punem bazele dezvoltării sănătoase prin antrenarea mișcării: prinderi, întinderi, întoarceri, târâre, mers de-a bușilea, ridicare în funduleț, ridicare în picioare, mers sprijinit de o suprafață
- Punem bazele limbajului prin antrenarea mișcării, stimularea senzorială și exerciții specifice
- Contribuim la consolidarea relației părinte-copil și la dezvoltarea atașamentului securizant
- Pregătim familia pentru acomodarea la creșă/grădiniță
Suport și Ghidare pentru părinți
Cum ochii copilului sunt îndreptați spre tine, pentru noi tu ești pe primul loc și contează starea ta de bine. De aceea, suntem aici să te ascultăm, să recunoaștem nevoile tale și ale copilului și să găsim împreună pașii de parcurs pentru consolidarea relației părinte-copil.
Odată ce devenim părinți, încep să iasă la suprafață nevoi neîmplinite din propria copilărie, neajunsuri, suferințe, precum și dorul de copilărie, de îmbrățișarea mamei, a bunicii. Se activează în noi dorința de a le da copiilor ce am primit cu bucurie de la familia noastră, dar avem tendința mai ales să vrem să nu repetăm aceleași greșeli. Desigur că provocările nu întârzie să apară și la scurt timp după ce devenim părinți ne aflăm în situația în care simțim pe propria piele cât de complex este acest rol și, inevitabil, facem propriile greșeli. Poate nu la fel că părinții noștri, dar cu siguranță greșim pentru că este ceva nou și asta înseamnă învățarea.
Echipa noastră de specialiști este dedicată să te sprijine la fiecare pas, să înveți din propriile greșeli și din experiențele altor familii din grup. Îți oferim feedback și îndrumare pentru a înțelege și a răspunde nevoilor unice ale copilului tău și a te adapta schimbărilor.
Nu există rețete universal valabile, dar există educație parentală de calitate și noi asta îți oferim. Iată despre ce înveți la cursul NeuroConnect:
- Cum se pun bazele atașamentului securizant
- Cum comunicăm pentru dezvoltarea atașamentului securizant
- Cum sprijini copilul în mișcare
- Cum sprijini copilul pentru interacțiunea socială și cum îi încurajezi curiozitatea de a descoperi
- Cum să vă jucați senzorial sănătos, în acord cu nevoile specifice ale copilului tău
- Cum susțineți acomodarea la grădiniță și mențineți timp de calitate petrecut împreună
- Cum să gestionezi propriile stări și emoții și ce să faci când cel mic apasă butoanele prea tare
- Cum să gestionezi crizele de furie ale copilului
- Cum să asculți și să înțelegi plânsul copilului
- Cum să recunoști și să încurajezi eforturile copilului dea explora mediul, a comunica ce are nevoie, ce îi place și nu îi place, de a face singur
- Cum să încurajezi atitudinea de autoîngrijire pentru sarcini de îmbrăcat, încălțat, mâncat, spălat, ordonat etc
- Cum să încurajezi colaborarea cu alți copii și adulți
Beneficii pentru Copil
Joacă și Socializare
Activități de învățare
Dezvoltare Psihomotrică
Copilul tău va interacționa cu alți copii, dezvoltându-și abilitățile sociale într-un mediu prietenos. Se va obișnui cu reacțiile altor copii, va imita comportamente, va experimenta joaca în doi sau mai mulți, învățând să ceară, să aștepte rândul, să spună ce are nevoie, să primească, să refuze, să aleagă din mai multe opțiuni, să facă schimb.
Se va obișnui cu rutina unei activități, cu început, cuprins și încheiere și va exersa tranziția de la o activitate la alta. Își va însuși rutina de a face ordine după activitate și de a-și lua materiale dorite la momentul potrivit. Prin activitățile senzoriale și jocurile tematice își va antrena receptivitatea la mediu, curiozitatea și creativitatea. Se va obișnui cu activitățile la măsuță și va începe familiarizarea cu folosirea instrumentelor de scris și a materialelor specifice lucrului manual.
Exercițiile și traseele psihomotrice îl ajută să integreze reflexele timpurii și să pună bazele dezvoltării psihomotrice sănătoase pentru un mers corect, dezvoltarea perceptiei corporale, orientarea în spațiu și coordonare. Va descoperi ce fel de activități îi aduc o stare de bine și va învăța să le ceară.
Dezvoltare emoțională
Dezvoltarea limbajului
Siguranță și Sănătate
Copilul va experimenta o gamă largă de emoții, stări și sentimente. Va descoperi cum să le exprime sănătos având susținerea părinților. De la urlet de frustrare, la chiuit de bucurie, de la trânte la îmbrățișări, va avea parte de toate. Va învăța să spună stop și va primi stop atunci când e necesar. Va descoperi cum să muște de exemplu din măr atunci când are această nevoie și nu din alți copii, cum să tragă și să împingă obiecte tari, cum să îmbrățișeze diferit un copil și o minge de fitness sau o pernă mare. Va învăța cum să spună ce nu îi place sau când este de ajuns, când ceva nu este în regulă pentru el ori când dorește mai mult. Va descoperi puterea efortului susținut și va fi încurajat să reușească în ceea ce își propune sănătos pentru el, de exemplu să se dea tumba, să urce pe scara fixă mai multe trepte, să sară de la înălțime mai mare etc. Toate acestea consolidează încrederea și stima de sine și pregătesc creierul pentru învățare.
Copilul va învăța să exprime de la gesturi la cuvinte și propoziții scurte de exemplu când mai dorește ceva, când este destul, când vrea să schimbe poziția, când are un disconfort, când are o anumită preferință. Va descrie acțiuni, comportamente și caracteristici ale persoanelor și obiectelor. Va saluta, va spune te rog, mulțumesc, îmi pare rău în mod natural.
Spațiile pentru activități sunt aerisite și igienizate înainte de fiecare curs, toate materialele sunt igienizate și participarea este permisă doar când copiii și părinții sunt complet sănătoși. Sălile sunt dotate cu saltele și materiale speciale adaptate nevoii de siguranță și confort a copiilor mici.
Ai o întrebare?
Contactează-ne:
0752 110 302, consilier@sturz.ro
0752 110 302, consilier@sturz.ro
Celebrăm împreună progresul copilului
Mă joc împreună cu alți copii
Vorbesc în propoziții scurte
Învăț să fac singur
Mă distrez cu activități creative
Fac schimb de jucării
Antrenez corpul
Mă joc împreună cu mama și tata
Mă pregătesc pentru grădiniță
“Cursul este pentru copil o joacă care îl dezvoltă pe mai multe planuri, iar pentru părinte un real suport.”
Raluca, mama Iuliei
Detalii program
- Grupe de vârstă adaptate (1.8-3 ani, 3-4 ani și 4-6 ani) cu sesiuni săptămânale de 50 de minute, după-amiaza.
- Abonament lunar de 480 lei/4 cursuri și se achită înainte de primul curs, cu posibilitatea de a participa de mai multe ori pe săptămână
- Copilul poate fi însoțit pe rând de mamă sau tată, bonă, sau alt membru al familiei. Ocazional, pot participa și doi membri ai familiei alături de copil
- Perioada minimă recomandată pentru primele rezultate este de 6 luni
- Perioada maximă de participare este până împlinește copilul 6 ani și are achizițiile specifice vârstei.
Contact:
Pentru înscriere și informații suplimentare, folosiți formularul de mai jos sau contactați-ne la 0752 110 302, consilier@sturz.ro.