NeuroConnect pentru copii de 3,5 - 6 ani
Copii pregătiți de școală și viață
Îți dorești pentru copilul tău să se dezvolte sănătos, cu întregul lui potențial? Îți dorești să-i fii alături și să-i sprijini creșterea, învățând cum să-l descoperi, cum să-i cunoști nevoile și cum să-i oferi resursele necesare?
Noi suntem un bun partener pentru această intenție. Alături de părinți, avem ocazia de a realiza un plan educațional personalizat în cadrul programului NeuroConnect by STURZ. Discutăm despre evoluția copilului, abilități, provocări și repere în dezvoltarea lui sănătoasă.
Ce este unic la programul NeuroConnect?
Fiecare sesiune de joacă este structurată după modelul NeuroConnect by STURZ, pentru dezvoltarea neuronală și presupune intervenții educaționale specifice următoarelor arii de dezvoltare:
- dezvoltarea motrică, fină și grosieră
- stimularea senzorială, cu toate cele 7 simțuri, inclusiv vestibular și proprioceptiv
- pregătirea creierului pentru învățare, prin exerciții de tip brain fitness
- recunoașterea și exprimarea emoțiilor
Copilul simte o stare generală de bine, de relaxare și energizare. Impactul imediat este asupra curiozității, concentrării, coordonării, vitezei de procesare a informației, intuiției și exprimării propriilor emoții.
Programul a fost creat ca urmare a unei experiențe de lucru în educația non-formală de tip enrichment timp de 13 ani, cu peste 10.000 de copii din Timișoara. Este un produs românesc, construit pentru a răspunde nevoilor educaționale specifice copiilor din România. NeuroConnect by STURZ a fost premiat de Fundația Rybakov din Rusia pentru inovare în educație în anul 2021.
Acest program este unic și prin faptul că invită părintele ca partener principal de conectare și joacă și pune bazele dezvoltării armonioase a copilului tău și a pregătirii lui pentru învățarea independentă.
De ce NeuroConnect?
Observăm că din ce în ce mai mult copiilor le lipsește interacțiunea naturală, spontană, apartenența la un grup în care să crească, să se bucure de copilărie. Copiii merg cel mult la grădiniță sau la școală și la diverse opționale, dar le lipsește consistența creșterii într-un mediu care îi scoate din zona de confort și urmărește progresul și bunăstarea lor.
La Centrul STURZ, îi oferim copilului tău tocmai acest spațiu hrănitor care îi stârnește curiozitatea, îi transmite entuziasmul de a descoperi, îi oferă iubire, acceptare și încredere la orice pas, încurajare, feedback și așteptări sănătoase. În felul acesta, în echipă cu voi, părinții, sprijinim copilul să se bucure din plin de resursele lui și să progreseze în abilitățile sale de viață, care îl pregătesc pentru viitor.
Dorim – iar experiența și rezultatele dovedesc că și reușim – să dezvoltăm gândirea creativă a copilului tău, cultura generală, educația pentru viață și deprinderile de bază. Tot aici, la Centrul STURZ, copilul descoperă cum să ofere și să primească prietenie, cum să fie de folos, cum să aibă grijă de el și de ceilalți, cum să ceară ce are nevoie, să spună cum se simte și cum să-și dea voie să greșească precum și să îndrăznească să facă lucruri noi.
Cum poți achiziționa programul NeuroConnect?
- prin abonament lunar care cuprinde: posibilitatea de a participa la 4 întâlniri de grup pentru copii, acces la resurse online pentru părinți, posibilitatea de a participa la întâlniri periodice online adresate părinților (pentru a răspunde împreună întrebărilor legate de creșterea și educarea copilului) și feedback individual.
Cât durează acest program?
- de la momentul înscrierii, până în momentul în care copilul este pregătit să meargă la următoarea categorie de vârstă.
Ce spun părinții copiilor înscriși în program?
Aruncă o privire la activitățile noastre și în funcție de vârsta și dezvoltarea copilului, noi vă recomandăm grupa potrivită.
În funcție de vârsta și dezvoltarea copilului, vă recomandăm grupa potrivită.
Abonamentul lunar este de 400 de lei/4 cursuri.
Orice curs pierdut poate fi recuperat prin participarea la alte grupe.
Pentru înscriere și mai multe informații, ne puteți contacta la: 0752 110 302 și la consilier@sturz.ro.