De ce este nevoie să greșim?
„Faptul că evităm greșelile mici le face pe cele mari mult mai severe”, susține Nassim Taleb. Atunci oare de ce încercăm din răsputeri să nu
Propunem articole despre educație timpurie, parenting, dezvoltare personală, psihoterapie, pregătirea copilului pentru viață și școală, învățarea experiențială, pedagogia sistemică, psihomotricitate, reflexele timpurii și alte subiecte de interes pentru cititori.
„Faptul că evităm greșelile mici le face pe cele mari mult mai severe”, susține Nassim Taleb. Atunci oare de ce încercăm din răsputeri să nu
Ce este pedagogia sistemică? Dex online spune că Pedagogie = Știința și arta educației, iar sistemic înseamnă în ansamblu, adică care are în vedere toate
Traseul senzorial a fost opțiunea pe care am ales-o recent în cadrul activităților de la Centrul STURZ. A avut mare succes așa că ne-am gândit
Astăzi este Ziua Internațională a Îndeplinirii Visurilor. Originile nu sunt cunoscute, nici autorul ori anul de cand a început celebrarea acestei zile, dar ideea a
Este important să ne și oprim, să putem să ne uităm în urmă, să analizăm ce am făcut, să ne recunoaștem meritele și să descoperim
Ne îmbrățișăm aproape instinctiv atunci când suntem entuziasmați, energici, triști, temători și în multe alte stări. Dar, de ce? Ce știe corpul nostru chiar și